Cursa rezervărilor pentru minivacanța de 1 decembrie. Cele mai populare destinații alese pentru cele 4 zile libere
Sunt cele mai populare destinaţii din acest sezon, chiar şi după criza catalană, care a afectat grav Barcelona, capitala turismului spaniol.
Sunt cele mai populare destinaţii din acest sezon, chiar şi după criza catalană, care a afectat grav Barcelona, capitala turismului spaniol. Cine nu vrea să zboare va petrece câteva zile înconjurat de linişte, la munte.
Primul cadou de Ziua României? Vom avea patru zile libere. Iar cine nu şi-a făcut încă planuri mai are timp să aleagă o vacanţă.
Marius Bercea: "Cine vrea să meargă, de exemplu, în Praga, în Cehia, pachetele sunt la 199 de euro pentru patru zile, 3 nopţi de cazare, hotel de 3 stele, mic dejun inclus. Pentru Roma, pachetele sunt undeva la 250 de euro."
Italia este cea mai populară destinaţie pentru această minivacanţă, potrivit unui studiu publicat de o platformă de turism. În top urmează Spania şi Austria, dar şi Germania.
Pe alţi români, patriotismul nu îi lasă să plece din ţară chiar de ziua ei.
Ciprian Enea, specialist în turism: "Pe de o parte avem turiştii care vor să se relaxeze, care vor să îşi încarce bateriile şi vor alege un city-break odihnitor sau un sejur undeva la munte în România. Pe de altă parte, sunt turiştii care vor să vadă cât mai multe lucururi şi atunci aleg un minicircuit."
Barcelona rămâne în topul preferinţelor, chiar dacă preţurile au rămas ridicate. 299 de euro costă cel mai ieftin pachet spre capitala Cataloniei, pentru minivacanţa de 1 decembrie.
Ciprian Enea, specialist în turism: "Apropo de Spania, până acum nu am înregistrat o temere din partea turiştilor. Şi situaţia la faţa locului văd că se menţine calmă."
Zboruri mai scumpe în următoarea perioadă sunt spre Bruxelles sau Berlin, acolo unde faimoasele pieţe de Crăciun atrag turişti din toată lumea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰