Barmaniță din Dej, bătută de o clientă
În bar, ca-n Vestul Sălbatic. După ce a băut cot la cot cu soţul ei şi cu încă un prieten, o clientă amețită de alcool s-a luat de vânzătoarea care îi servea. A jignit-o, a lovit-o şi a aruncat cu o scrumieră după ea.
IMAGINI CAMERE DE SUPRAVEGHERE
Ora 9 seara. Doi bărbaţi şi o femeie stau la masă şi beau bere cot la cot. Barmaniţa îşi face de lucru prin bar şi spală podeaua.
Din senin, femeia de la masă îşi iese din minţi.
"A început să mă jignească pentru că nu am băgat-o în seamă, susţine ea, pentru că serveam alt client", spune barmanița.
I-a reproşat barmaniţei că sunt două chiştoace în scrumiera de pe masa ei.
"A început să mă jignească, să mă facă în toate felurile. i-am spus să înceteze că anunţ poliţia"
Dar clienta s-a înfuriat şi mai tare. După ce a mai luat câteva guri de bere s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus spre bar.
Soţul ei a urmat-o.
De data asta n-au mai folosit vorbe grele, ci pumnii.
Au plecat apoi împreună, pe mai multe cărări. Clienta vocifera, iar soţul ei avea în mâini mai multe sticle de bere.
Înainte să iasă pe uşă, bătăuşa a vrut să fie sigură că s-a făcut înţeleasă.
"A luat o scrumieră după masă şi a aruncat-o după bar, după mine, şi apoi a ieşit afară şi a fugit"
Femeia agresivă riscă să fie acuzată de loviri şi alte violenţe, iar soţul ei ar putea ajunge la închisoare pentru furt.
Poliţiştii îi caută acum pe cei doi petrecăreţi şi pe prietenul lor de pahar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰