Descoperire dramatică în Botoșani. Tânărul de 16 ani dispărut în iulie a fost găsit într-o fântână
Deznodământ tragic în cazul adolescentului de 16 ani din Botoşani, dispărut în urmă cu aproape două luni de acasă. Trupul neînsufleţit al băiatului a fost descoperit ieri, într-o fântână, chiar în curtea bărbatului căruia îi fusese încredinţat, după ce mama lui a plecat la muncă, în străinătate. Mirosul greu i-a alertat pe localnici, care au anunţat poliţia, iar oamenii legii au făcut descoperirea macabră.

Cel care a anunţat autorităţile este chiar bărbatul în grija căruia fusese încredinţat adolescentul. Omul susţine că, de la mijlocul lunii iulie, l-a căutat necontenit pe băiat. Acesta a dispărut după ce a furat nişte bani din casă.
Bărbatul nu-şi explică ce s-a întâmplat. De ce a fugit băiatul de acasă, ce a păţit şi cum a ajuns trupul său într-o fântână dezafectată.
Poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal. Pe baza rezultatelor necropsiei, anchetatorii trebuie să stabilească ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viaţă ale băiatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰