Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Din nou liber la machiaj: Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat şi cu 70%

Liber, din nou, la machiaj. Cât timp masca a fost obligatorie, rujul a dispărut din trusa de machiaj a multor doamne iar ritualurile de îngrijire s-au făcut acasă. Acum însă, programările la saloane curg pe bandă rulantă. Cererile au crescut cu 70 la sută de pe o zi pe alta.

de Mădălina Chiţac

la 16.05.2021 , 09:49

"Aşteptam de foarte mult timp momentul ăsta, mai ales că sunt pasionată de machiaj. Şi era puţin trist pentru mine să ştiu că se strică totul". 

Pe jumătate de faţă sau deloc. Aşa obişnuiau doamnele şi domnişoarele să se machieze pe timp de pandemie, când masca era obligatorie în aer liber

Raluca Paraschiv, make up artist: "Mă machiam în partea de sus a feţei. În zona ochilor sprâncenelor. iar în zona de jos a feţei era mai relaxată. Fondul de ten era într-un strat mai subţire. Poate nu aplicam pudra, încercam să las cât de cât faţa să respire. De ruj nu mai spun, că nu aplicam deloc". 

Vezi și

De acum înainte, nu va mai trebui să ne ascundem după măşti. 

Pe acelaşi subiect

"În sfârşit ne bucurăm de un machiaj impecabil. Pentru că am renunţat la mască şi ne putem bucura şi de partea de jos a feţei. Nu prea m-am machiat. Am renunţat total. Eu port masca zilnic la birou". 

Au explodat programările

Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat. Numărul de clienţi a crescut şi cu 70%. 

Oana Ivan, beauty expert: "Masca a dus la o iritare a tenului, la o disfuncţionalitate a barierei de protecţie a pielii". 

Şi în magazinele de cosmetice e forfotă. La mare căutare sunt rujurile, dar şi cosmeticele colorate. Experţii în beauty ne dau şi câteva sfaturi.

Raluca Paraschiv, make-up artist: Nu trebuie să încărcăm faţa foarte mult. Să încercăm să lăsăm tenul cât mai curat, cât mai luminos, dar în acelaşi timp să nu renunţăm la machiaj. La buze, în funcţie de trăsăturile fiecăruia, dacă avem nişte buze voluminoase, putem să mergem pe ceva mai îndrăzneţ sau chiar gloss". 

"Probabil o să vedem mai multe zâmbete şi mai multe nuanţe de rujuri". 

Pandemia a adus pierderi mari pe piaţa de make-up. Românii au cheltuit anul trecut 3,8 miliarde de lei pe produse cosmetice şi de îngrijire, cu aproape 13% mai puţin decât în 2019. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Din nou liber la machiaj: Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat şi cu 70%