Video Din scaunul cu rotile, Vasile îşi construieşte singur o casă. Şi-a pierdut picioarele şi o mână la 37 de ani, dar nu s-a dat bătut: "Am rămas cu Bunul Dumnezeu"

Vasile Alexandru: Atâta timp cât Dumnezeu m-a lăsat în viață înseamnă că planurile cu mine nu s-au terminat. 

Se spune că, atâta cât trăiește, omul trebuie să planteze un copac, să facă un copil și să clădească o casă. Viața a avut, însă, alte planuri cu Vasile. A rămas fără picioare și mai apoi fără o mână. Iar din toate misiunile lui pe pământ i-a mai rămas doar una - casa. 

Vasile are 48 de ani. Ne-a așteptat în poartă, zâmbind optimist. L-am întrerupt de la muncă, finisează casa pe care a construit-o ca pe cel mai mare vis al lui.

Vasile Alexandru: M-am apucat într-o zi când am zis, Doamne cât să pot să stau eu în căruțul ăsta, o viață întreagă numai în căruț. Ia să încerc să fac. Și dacă am văzut că pot să mă dau jos din pat, să merg la toaletă, adică să fac lucruri care mi se păreau esențiale, am zis bă, nu se poate mă...  am aruncat cu mistria, cădea mortarul jos, îl luam iar aruncam. Nu am renunțat!

Viața lui a început să se schimbe radical în 2012

Vasile Alexandru: A început cu primul deget la piciorul stâng. Mergeam pe stradă normal, cum merg toți oamenii, jucam fotbal și după ce am venit de la fotbal am simțit dureri în tălpi. Și am consultat un medic specialist, mi s-au făcut toate analizele și diagnosticul a fost artrită obliterantă.

Se întâmpla în 2012 când s-a trezit brusc într-un scaun cu rotile și într-o realitate pentru care nu era pregătit. A primit totul cu demnitate și odată cu casa și-a construit și o altă viață. 

Vasile Alexandru: Asta este camera specială atât de dragă sufletului meu. Toate sunt făcute, că de aia îi spun camera specială, la nevoile mele. Totul este construit așa. În poziția asta sar în al meu căruț, îl dau în față, merg spre aragaz, îl aprind de unde trebuie, îmi pun aici ce trebuie.

Deși o are pe mama aproape, a ales să locuiască singur. Nu s-a căsătorit și nici copii nu are. 

Vasile Alexandru: Când am crezut că încep să mă liniștesc și eu ca omul că aveam 28, 29, 30 de ani s-a întâmplat cu degetele și când s-a întâmplat cu degetele și la 5 ani diferență cu primul picior am zis, doamne, decât să zic vai de noi, mai bine să zic vai de mine.

Odată cu boala au început să dispară și oamenii din jurul lui

Vasile Alexandru: Am avut foarte mulți prieteni, foarte mulți, dar în momentul în care mi s-a amputat primul picior, am simțit că încet încet rămân singur singurel. Dar nu am rămas singur, am rămas cu Bunul Dumnezeu.

Niculae Eremia, primar comuna Alexandru Odobescu: De multe ori ne întrebăm și noi cum de rezistă dar cred că oprimismul lui îl duce la extrem. Este un exemplu pentru întreaga lume, nu numai pentru comunitate. 

Casa pe care o ridică astăzi o va lăsa nepoților pe care i-a crescut ca pe copiii lui.

Vasile Alexandru: Să fiu sănătos, atât. Să am sănătate că în rest are Bunul Dumnezeu grijă de mine. El niciodată nu m-a părăsit pe mine. Noi îl părăsim, noi suntem răi dar Dumnezeu nu părăseşte niciodată pe nimeni. 

Cine doreşte să-l ajute pe Vasile poate dona suma dorită la contul bancar: VASILE ALEXANDRU RO75 UGBI 0000 6720 0974 6RON

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰