Distanțarea socială, noua regulă în autobuz
Şi la Galaţi oamenii au profitat de relaxare şi au ieşit în număr mare din case. Cum transportul în comun este cel mai folosit în oraşul de la Dunăre autorităţile au suplimentat numărul autobuzelor.
- Toate autobuzele şi troleibuzele din Galaţi vor fi dezinfectante.
- Autorităţile locale au decis să suplimenteze numărul autovehiculelor.
Dar chiar şi aşa a fost aglomeraţie. Totuşi oamenii au păstrat distanţa socială şi au purtat măşti şi mănuşi.
Pentru a se asigura că oamenii nu se vor înghesui în mijloacele de transport în comun, autorităţile locale au decis să suplimenteze numărul autobuzelor şi troleibuzelor.
Mihai Cadinoiu: Am realizat in mijloacele de transport atât pe podea cat di pe scaune inscripționarea acestora acolo unde se pot așeza călătorii care urcă în mijloacele de transport.
Intelegatori, oamenii pe cât posibil, nu reușesc sa aștepte un alt autobuz care vine din spate, ci se urca cat mai mulți bineînțeles.
Însă chiar dacă marea majoritate s-a conformat regulilor, angajaţii societăţii de transport se aşteatptă ca în zilele următoare aglomeraţia să crească.
Astfel că toate autobuzele şi troleibuzele din Galaţi vor fi dezinfectante de fiecare dată când ajung la capăt de linie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰