Foto

Doctorița din Bihor care trata pacienți Covid după schema proprie se apără: "Este o pneumonie, calm! O gripă un pic mai fițoasă"

De Daniel Murărescu.
Publicat: 19.03.2021, 08:01.
Actualizat: 19.03.2021, 08:22

Flavia Groşan, medicul cercetat de Colegiul Medicilor după ce a tratat pacienţi infectaţi cu COVID după o schemă proprie, afirmă că a reclamat-o o colegă, nu pacienţi, şi respinge acuzaţiile de malpraxis. "Dacă încerci să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci ceva pentru pacient uite cu ce te alegi", a afirmat doctorița, joi seară, la Antena 3, afirmând că are parte de "un val de susţinere". Groșan a fost de părere că infecţia cu Covid-19 este "o răceală zdravănă, o gripă mai fiţoasă un pic", precizând că a tratat-o cu Claritromicină, medicament pe care l-a recomandat la zeci de mii de oameni, în ultimii zece ani.

medic Flavia Groșan

Flavia Groșan, medic primar pneumolog

Facebook | Flavia Groșan

Flavia Groşan, medicul din Bihor care îşi tratează pacienţii cu COVID cu Claritromicină şi alte două medicamente afirmă că a fost reclamată de o colegă, nu de către pacienţi. "După atâta muncă, muncă enormă pe care am avut-o, uitaţi-o aici pe Lavinia, asistenta mea, enorm cât am muncit anul ăsta, să fii invitat la Comisia de etică pentru că ţi-a făcut reclamaţie o colegă, nu un pacient, deci nu vorbim de malpraxis, mi s-a părut că trăiesc într-un film american. Nu îmi vine să cred aşa ceva", a declarat medicul joi seară, la Antena 3.

Întrebată cum răspunde colegei care a reclamat-o, medicul a spus: "Nu răspund nicicum! Ştiu în ce lume trăiesc! Nu mă miră, ştiu exact în ce lume trăiesc şi dacă încerci să faci un pic, să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci ceva pentru pacient uite cu ce te alegi! Eu nu comentez nimic".

Citește și:

Doctoriţa spune că nu a reţinut numele celei care a reclamat-o. Întrebată dacă are emoţii pentru ziua în care va fi audiată la Colegiul Medicilor, ea a răspuns negativ. "Ce mi se poate întâmpla? Luaţi-mi dreptul de liberă practică! Dacă după atâta muncă mie-mi iei dreptul de liberă practică fără să am acuzaţii de malpraxis, atunci... asta e lumea în care trăiesc, mă împac cu ea şi gata! Nu am emoţii deloc", a declarat medicul.

Claritromicina are "calităţi extraordinare"

Flavia Groşan a precizat că în ultimii 10 ani are 30.000-40.000 de pacienţi cărora le-a prescris Claritromicina, medicament despre care spune că are "calităţi extraordinare".

"În 10 zile pacienţii mei sunt ok, mă rog, mai stau patru zile în izolare după care îşi reiau activitatea. Bun reportajul care a pornit, a spus o mie. Nu o mie, eu am mii, pentru că într-o casă sunt 3-4 pacienţi COVID şi pe toţi patru i-am tratat. Deci sunt mii, mii şi mii de pacienţi care au mers foarte bine. Acum, că ar fi ajuns în spital da, ştiu trei cazuri care au ajuns în spital, că nu sunt perfect nici eu, poate sunt mai mulţi, nu ştiu. În general feedback-ul e foarte bun de la pacienţii mei", a mai declarat Flavia Groşan.

Groşan a precizat că „vedeta” schemei sale de tratament este Claritromicina, care „nevoie de ajutoare”, alte două medicamente pe care le-a numit "regele" şi "regina". Ea a răspuns şi afirmaţilor celor care o acuză că îşi face reclamă. "Absolut da! În fond şi la urma urmei sunt într-un cabinet privat, de ce să nu-mi fac eu reclamă? De ce să nu-mi fac eu, mie reclamă? Asta sunt, asta ştiu să fac. Eu am fost foarte zgomotoasă toată pandemia pe Facebook", a afirmat Groşan.

Ea spune că e copleşită de mesajele de susţinere primite. "Faptul că am fost alături de ei din prima zi de pandemie, când a fost declanşat prima stare de urgenţă, eu am fost acolo şi le-am spus „staţi calmi, sunt lângă voi, este o pneumonie, calm!”. Le-am transmis probabil energia mea pozitivă, încredere, au venit lângă mine (...) S-au creat grupuri pe Facebook, mă sună la telefon, mesageria de susţinere e plină. Sunt copleşită, eu efectiv sunt copleşită de ce mi se întâmplă", a mai afirmat medicul.

Flavia Groșan, despre Covid-19: "Este o răceală zdravănă"

Groşan a dat spus şi ce este boala provocată de SARS-CoV-2: "Este o răceală zdravănă, o gripă mai fiţoasă un pic, un pic mai, mai, mai... da, este un virus un pic mai agresiv. Nu ştiu nimic de el, că eu nu-s virusolog, am observat că simptomele sunt un pic mai brutale, care trebuie tratat de la primul simptom. (...) Intri pe tratament, să nu-i dai voie să coboare".

Colegiul Medicilor din judeţul Bihor s-a autosesizat după ce medicul Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale, ale pacienţilor cu COVID-19, duc la decesul acestora.

Potrivit news.ro, medicul va fi cercetat de Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor. Unii dintre cei care au reacţionat sunt medicul Sorin Bivolaru, care a demontat ”tratamentul” folosit de colega sa, dar şi Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.