CNAIR vrea să monteze covoare şi panouri fonoabsorbante pe drumurile cu un flux de peste 6 milioane de vehicule pe an
CNAIR vrea să monteze covoare, dar şi panouri fonoabsorbante pe drumurile cu un flux de peste 6 milioane de vehicule pe an.
În doi ani, zarva creată în jurul celor mai aglomarate şosele din ţară ar putea fi redusă. Compania Naţională de Drumuri vrea să monteze covoare, dar şi panouri fonoabsorbante pe drumurile cu un flux de peste 6 milioane de vehicule pe an. Proiectul a fost lansat în dezbatere publică de către ministerul Transporturilor şi urmează să fie început în luna martie, anul viitor.
Bucureştiul este campion în Europa la capitolul "aglomeraţie". Iar drumurile care îl leagă de celelalte localităţi sunt tranzitate, zilnic, de zeci de mii de maşini.
Un trafic intens înseamnă şi mult zgomot pentru cei care locuiesc în apropierea acestor şosele. De la anul, însă, coşmarul s-ar putea sfârşi.
Alin Şerbănescu, CNAIR: "Avem asfaltul fonoabsorbant care reduce nivelul de zgomot atât la nivelul utilizatorului, cât şi la nivelul celor care se află în proximitatea drumul naţional sau al autostrăzii. Şi avem panourile fonoabsorbante care, de asemenea, reduc impactul zgomotului."
Asfalt fonoabsorbant va fi pus şi pe DN1, una dintre cele mai aglomerate şosele din ţară, tranzitată în medie, în fiecare an, de peste 6 milioane de autoturisme.
Aici, nimeni nu are linişte, indiferent de oră.
După DN1, o serie de alte drumuri naţionale din şase judeţe vor intra în procesul de modernizare. 65 de kilometri de pe raza direcţiei regionale Bucureşti se află în proiectul celor de la transporturi.
Şi autostrăzile 1 şi 2 sunt vizate de iniţiativa autorităţilor. În total, 113 kilometri de drumuri din ţară vor fi modernizate de la anul. Măsurători s-au făcut încă din 2011 şi multe nu mai sunt astăzi valabile.
Alin Şerbănescu, CNAIR: "Bineînţeles că din 2011 şi până acum traficul a crescut pe aceste sectoare de drum; cu atât mai mult considerăm că este justificată montarea acestor măsuri anti zgomot."
Drumurile aflate acum în construcţie, cum este şi Autostrada 3, sunt prevăzute cu astfel de panouri încă din faza de proiect. Până acum, s-au alocat fonduri europene de 25 de milioane de euro pentru modernizarea acestor şosele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰