Observator » Ştiri sociale » Dulceața de ardei iute, deliciul care atrage turiștii într-un sat din Mureş

Dulceața de ardei iute, deliciul care atrage turiștii într-un sat din Mureş

Sorin Tanţoş | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.10.2020, 16:23 | Modificat la 19.10.2020, 18:16

În judeţul Mureş este un sat parcă uitat de lume ce mai numără doar 15 locuitori. Şi vorbim despre ceea ce ar putea reprezenta salvarea micii aşezări de aici.

  • Reţeta unică de preparare face ca dulceaţa şă fie dulce-acrişoară, dar cu o notă picantă.
  • Pe lângă renumitul sos, cei doi prepară şi alte produse tradiţionale, pentru iarnă. 

Doi tineri au lăsat viaţa de oraş şi s-au mutat la ţară pentru a deschide o pensiune, unde prepară şi servesc produse tradiţionale.

Radu și Andreea au pornit în prima lor afacere cu mult avânt şi dorinţă de a duce tradiţia mai departe. Cei doi s-au mutat de la oraş la ţară. Acolo, la pensiunea lor din satul Şapartoc, i-am găsit pe amândoi pregătind ingredientele pentru renumita lor dulceaţă de ardei iute.

Andreea Moldovan, administrator agropensiune: Ne-am gândit să facem un preparat care nouă ne place foarte tare şi anume o dulceaţă de ardei iute.

Articolul continuă după reclamă

Radu Moldovan, administrator agropensiune: Toate produsele pregătite pentru oaspeţii care or să treacă se la Şapartoc. Şi să rămână bineînţeles la noi. Noi avem un slogan, noi aşa spunem: Şapartocul este locul unde îţi hrăneşti cu adevarat sufletul. 

Şi... nu doar sufletul. Convinşi că nu doar peisajele, ci şi mâncărurile pot da savoare locului, cei doi ne-au arătat cum prepară specialitatea lor cu ardei iuţi. 

Reţeta unică de preparare face ca dulceaţa şă fie dulce-acrişoară, dar cu o notă picantă, adică exact cât trebuie pentru a completa de minune fripturi rumene, mezeluri de casă sau brânzeturi. Dar, pe lângă renumitul sos, cei doi prepară şi alte produse tradiţionale, pentru iarnă. 

Pe acelaşi subiect