Video Dumitru Stroie, tânărul care s-a înfipt cu duba într-un TIR la Drăganu, era un îndrăgit cântăreţ de muzică populară
Tânărul de 30 de ani care şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident, în această dimineaţă, pe DN 7, este Dumitru Stroie, un îndrăgit cântăreţ de muzică populară. Dumitru a murit după ce a intrat pe contrasens şi s-a înfipt cu duba într-un TIR.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- În urma impactului teribil, Dumitru Stroie a fost grav rănit
- Din păcate, din cauza leziunilor grave suferite, paramedicii au constatat decesul
Vestea tragică a dispariţiei lui Dumitru a fost confirmată de rude şi prieteni pe Facebook.
„Finul nostru drag, Dumitru Stroie, a plecat astăzi în ceruri pentru a cânta în ceata îngerilor bucuria nașterii Mantuitorului Nostru. A fost un suflet bun, un soț devotat, iubitor și mângâietor, un OM bun și respectos atât cu familia sa cât și cu cei din jur. A cântat dorurile și a păstrat cu sfințenie tradițiile autentice românești”, a scris nașul tânărului.
Solist la Junii Jidvei, Dumitru mergea la București, unde ducea marfă pentru magazinul său. Familia sa deține în Capitală mai multe magazine cu produse tradiționale din Mărginimea Sibiului.
Dumitru Stroie, cântăreț și antreprenor
Magazinul Stroie Baciul Sibian a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook.
„Cu durere în suflete vă anunțăm că, astăzi, ne-a părăsit, necruțător de devreme, dragul nostru Dumitru Stroie. Se va întoarce, pentru totdeauna, la Jina, locul în care s-a născut și în care au început să prindă aripi visurile lui: să cânte și să pună pe masa oamenilor bucate alese tradiționale, să ne arate cât de frumos e locul în care s-a născut.
Cântecul popular i-a fost alinare când i-a fost mai greu, dar și sunetul bucuriei care nu îi mai încăpea în suflet. În fiecare pas pe care l-a făcut, Dumitru a fost purtat de modestie, smerenie și bunătate.
"Fă Rai din ce ai” a fost un mod de viață pentru el. Așa a început să clădească, la doar 20 de ani, povestea Baciului Sibian. Cu bunătatea care îl caracteriză a ales și bunătățile pe care le-a dus și dincolo de mărginimea Sibiului, ajutând producătorii ca și el să primească respectul pe care îl merită. A vrut să ofere oamenilor ceea ce era mai bun, să le dea să guste și să se bucure de bunătăţile tradiţionale sibiene, de la el de acasă. Prin muncă susţinută a crescut afacerea, dar și echipa din jurul lui, formată din oameni pe care i-a iubit și i-a ajutat, care i-au devenit prieteni și care îi împărtășesc valorile.
Dumitru, ne-ai făcut mai buni și pentru asta îți mulțumim! Drum lin, baciule! Te vom iubi mereu”, scrie pe pagina de Facebook.
Dumitru Stroie cânta alături de frumoasa sa soție, Claudia, cu care era căsătorit din 27 octombrie 2019.
Cei doi realizaseră un colaj de colinde tradiționale de curând.
Imagini de groază la Drăganu, în Argeş.
Tragedia s-a produs pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 129, în zona localității Drăganu - Olteni, anunţă poliţia.
Din primele informaţii, un şofer care conducea o autoutilitară a intrat pe contrasens izbindu-se de un TIR care circula din sens opus.
În urma impactului teribil, Dumitru a fost grav rănit. Pompierii din Argeș au intervenit la faţa locului, încercând să îl salveze pe tânărul în vârstă de 30 de ani, care rămăsese încarcerat.
Dumitru Stroie a murit în accidentul de la Drăganu
Din păcate, din cauza leziunilor grave suferite, paramedicii au constatat decesul.
Un martor a transmis live de la locul accidentului.
Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰