Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sindicatele din poliţie se întâlnesc cu ministrul Afacerilor Interne. Timp de trei zile, poliţiştii au cerut, în stradă, majorări salariale de 20%

Reprezentaţii sindicatelor din poliţie se întâlnesc luni dimineaţă, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan după ce, săptămâna trecută, au protestat timp de trei zile pe străzile Capitalei solicitând, în principal, majorări salariale.

de Redactia Observator

la 27.03.2017 , 10:38

Reprezentaţii sindicatelor din poliţie se întâlnesc luni dimineaţă, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan după ce, săptămâna trecută, au protestat timp de trei zile pe străzile Capitalei solicitând, în principal, majorări salariale.

Cele trei zile de proteste s-au încheiat sâmbătă cu un miting în faţa Guvernului la care au participat aproximativ 3.000 de poliţişti.

Protestul de sâmbătă a fost organizat de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi PRO LEX. 

Articolul continuă după reclamă

Conform unui comunicat emis de organizatori, poliţiştii solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20% şi calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate) la salariul funcţiei de bază, de la 1 aprilie 2017. 

Pe acelaşi subiect

 De asemenea, în cadrul aceleiaşi ordonanţe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească şi plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40% din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor.

Citeşte şi: Tânăra poliţistă care a murit în accidentul teribil din Alexandria a fost ÎNMORMÂNTATĂ! Apropiaţii, îngenuncheaţi de durere!

O altă revendicare priveşte eliminarea plafonului de 30% din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar şi acordarea unei majorări de 100% (faţă de 75% cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Sindicatele din poliţie se întâlnesc cu ministrul Afacerilor Interne. Timp de trei zile, poliţiştii au cerut, în stradă, majorări salariale de 20%