Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mitropolia dă în judecată localnicii pentru a le lua spaţiul dintre blocuri!

Biserica îi duce nu în faţa lui Dumnezeu, ci în faţa insanţei. Enoriaşii dintr-un cartier din Piatra Neamţ nu vor biserică între blocuri, aşa că au apelat la un arbitru cu robă.

de Redactia Observator

la 07.01.2014 , 19:42

Credincioşii au deja cinci biserici în cartierul lor, iar pe puţinul spaţiu verde dintre blocuri ar vrea, totuşi, altceva.

Pe terenul dintre blocuri, oamenii Bisericii văd potrivit un mic lăcaş de cult. Pentru mântuirea sufletelor! Ba ar fi un spaţiu numai bun de-un părculeţ. Cu băncuţe, copaci şi, poate, un loc de joacă, pentru copii, gândesc oamenii locului.

Aşa că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a văzut nevoită să-i dea în judecată pe localnici.

Vezi și

"Primăria va elibera autorizaţia de construcţia doar când vor fi îndeplinite condiţiile legale. când spunem condiţii legale, facem referire şi la acordul vecinilor adiacenţi", spune Vlad Tudor, purtător de cuvânt al Primăriei din Piatra-Neamţ.

Doar că vecinii unde privesc dau de biserici. Iar altele nu-şi mai doresc. În spatele unui imobil, se văd turlele unui asezământ. La colţul blocurilor, din nou biserică. Şi tot aşa.

Pe o distanţă de mai puţin de un kilometru, numărăm CINCI biserici. De trei religii.

Ceea ce confirmă încă o dată studiul potrivit căruia, în fiecare an, în România apar 200 de biserici noi. În timp ce dispar, în medie, 1.000 de şcoli şi aproape 4.000 de locuri în spitale.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei n-au putut fi contactaţi, pentru un punct de vedere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mitropolia dă în judecată localnicii pentru a le lua spaţiul dintre blocuri!