Video "Este investiţia vieţii mele". Românii caută soluţii pentru energie ieftină. Vânzările de panouri fotovoltaice au crescut cu 60%
Energia curată şi ieftină este la mare căutare. Vânzările de panouri fotovoltaice au crescut cu 60%, pentru că românii caută alternative la gazele şi curentul care costă, în medie, de 3-4 ori mai mult decât acum un an. Cu bani de la stat sau pe cont propriu, tot mai mulţi proprietari
vor să facă economii cu ajutorul Soarelui.
A economisit, a investit şi a câştigat. Gheorghe Galani este mulţumit că, într-o perioadă în care facturile de mii de lei la curent şi gaze îi împovărează pe cei din jurul lui, a tras lozul câştigător. Şi-a instalat panouri solare cu ajutorul cărora îşi acoperă consumul casnic. În plus, energia produsă peste necesarul locuinţei ajunge în reţeaua naţională, de unde mai primeşte nişte bani. Sistemul instalat pe locuinţa sa din Breaza, judeţul Prahova, l-a transformat, astfel, în ceea ce poartă numele de ,,prosumator."
Gheorghe Galani: Nu că a meritat. Este extraordinară, este investiţia vieţii mele. De la 1.500 de lei- cât plăteam pe timp de iarnă consumul energic- la aproape 0 lei cheltuială.
În lunile geroase, când facturile au fost uriaşe pentru toată lumea, locuinţa sa a avut consumul aproape integral acoperit.
Gheorghe Galani: Factura a venit, a fost de 20 de lei. Acum, de exemplu, produce 6600 de wati, asta înseamnă 6,6 kilowati pe oră. Folosesc foarte puţin pentru că am, numai frigiderele şi televizorul.
- Războiul din Ucraina scumpește şi vacanţa de Paşte. Mulţi români aleg să petreacă sărbătoarea Învierii...
- SUA și UE au anunțat un acord major de gaz natural lichefiat pentru a reduce dependența de Rusia. Prețurile au...
- Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce...
Folosesc soarele ca să facă economii la facturi
Scumpirile din ultima vreme au trezit interesul oamenilor pentru astfel de sisteme, cu ajutorul cărora se pot face economii substanţiale.
Mihai Bălan, specialist energie: În primul rând, toată lumea se uită cum ar putea să îşi reducă factura de energie electrică. Ştim cu toţii situaţia din această piaţă. Prin instalarea de panouri fotovoltaice reducerea se poate face imediat, iar costurile se pot amortiza mult mai repede astăzi decât în urmă cu câţiva ani.
Faţă de anii trecuţi, costurile pentru asemenea sisteme solare sunt mai ridicate.
Greta Neagu, reporter Observator: Dacă în urmă cu doi ani, cele 27 de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 9 kilowati oră costau undeva la 10 mii de euro cu tot cu montaj, anul acesta costurile sunt mai mari cu 30, 40 la sută pentru acelaşi tip de sistem.
Chiar şi aşa, cererea pentru panourile fotovoltaice a explodat în ultimul an, arată datele firmelor care furnizează astfel de echipamente. Este o soluţie chiar şi pentru antreprenorii care au hale de depozitare şi care se confruntă cu facturi tot mai mari la energie.
Dirk Kuipers: Dorim asta pentru că, ştie toată lumea, a crescut enorm preţul energiei. Preţurile sunt foarte mari şi trebuie să refacturăm către clienţii noştri şi aşa se va ajunge la creşterea preţurilor.
Pentru o persoană fizică (scris) investiţia minimă este în jur de 8.500 de euro pentru un sistem cu o capacitate de 5 kilowati oră, cu panouri premium, cele mai bune invertoare şi racordare. Investiţia se poate amortiza în şase, şapte ani, spun consultanţii. Energia curată şi ieftină poate fi şi una dintre pârghiile prin care România poate scăpa, uşor, uşor, de dependenţa de importuri.
Greta Neagu, reporter Observator: Panourile fotovoltaice din jurul meu sunt instalate pe un teren de 14 hectare. şi ar putea acoperi, anual, consumul a 100 de licee mari din România.
Cei care nu îşi permit să investească câteva mii de euro în instalarea de panouri solare, pot căuta sprijin la bănci sau chiar la stat. Înscrierile pentru Casa Verde Fotovoltaice, programul prin care persoanele fizice pot primi o finanţare de până la 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor, în limita a 20 de mii de lei, ar putea fi posibile din luna iulie. Doar că, spun consultanţii, drumul de la instalarea panourilor şi până la momentul în care proprietarul vinde surplusul este extrem de anevoios şi durează luni de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰