Antena Meniu Search
x

Video Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce jumătate din ce importăm acum”

România pare că a găsit una dintre soluţiile pentru a ieşi din criza energetică. Astăzi Parlamentul a votat proiectul privind finalizarea hidrocentralelor abandonate după ce au fost blocate de către ONG-urile de mediu. Nouă hidrocentrale ar urma să finalizăm de construit în anii care urmează, iar acestea ar trebui să ne ajute să reducem la jumătate cantitatea de energie importată.

Mădălina Chiţac
de Mădălina Chiţac

la 23.03.2022, 20:55

Vezi și

Ani de zile organizaţiile de mediu au blocat în instanţă construirea mai multor hidrocentrale din ţară. Argumentul folosit: acestea distrug habitatul natural.

Bogdan Badea, Președintele Hidroelectrica: ”Este o situaţie pe care noi o considerăm absurdă, având în vedere că orice investitor care îşi obţine avizele şi autorizaţiile, pe o legislaţie existentă în conformitate cu prevederile legale şi se apucă de investiţie, cred că ar trebui să nu aibă această problemă de interpretare a legislaţiei”.

Parlamentarii au votat pentru finalizarea hidrocentralelor abandonate

Cum preţurile la energie au explodat iar România devine tot mai dependentă de importuri, soluţia a venit prin schimbarea legii.

Pe acelaşi subiect

Daniel Zamfir, senator PSD: ”România nu-şi mai permite astăzi să ţină blocate de ani de zile investiţii extrem de importante. S-au investit de către statul român peste 300 de milioane de euro în aceste lucrări”.

Mădălina Chiţac, reporter Observator: ”Proiectul de lege presupune, mai exact, modificarea limitelor ariilor protejate, acolo unde a început deja construcţia pentru mai multe hidrocentrale. Avizele pentru aceste proiecte au fost obţinute înainte ca acele zone să fie declarate protejate. Printre cele mai importante hidrocentrale se numără cele de la Bumbeşti, Dumitra şi Valea Răstoliţei”.

Nouă hidrocentrale ar putea fi date în folosință în anii următori, în România

Sunt doar o parte. În total, vorbim de nouă hidrocentrale care ar urma să fie finalizate în anii următori.

Bogdan Badea, Președintele Hidroelectrica: ”Sunt proiecte într-un stadiu foarte avansat, cum este proiectul de la Răstoliţa sau proiectul de la Bumbeşti. Pentru centrala Dumitra urmau probele de punere în funcţiune ale echipamentelor”.

Silvia Vlăsceanu, expert energie: ”Dacă s-ar pune cele 2-3 care sunt avansate deja, sunt peste 200 de megawati, care s-ar putea da până în anul 2023”.

Adică ar putea să asigure curent electric pentru 200 de mii de gospodării. Iar dacă s-ar deschide toate cele nouă hidrocentrale, capacitatea de producţie ar fi şi mai mare. De peste un terawatt oră.

George Constantin, expert FEL Romania: ”Cu aceste hidrocentrale, am avea undeva la 6-7% suplimentar producţiei de energie în portofoliul Hidroelectrica. Am avut o producţie de aproximativ 53 de terawatti oră în 2020. Ceea ce înseamnă că aceste centrale ar însemna undeva la 2% energie suplimentară pe care noi am putea s-o generăm”.

România importă 2,7 terawatti oră

Frank Hajdinjak, vicepreşedinte CRE:Putem să producem în jur de un terawatt oră, jumătate din importurile pe care le avem acum. Proiectele hidrocentralelor sunt foarte importante pentru noi. Discutăm despre energie verde şi mergem în direcţia corectă”.

Silvia Vlăsceanu, expert energie: ”Sursă regenerabilă, reducem dependenţa şi creştem capacitatea de producere de energie electrică, nepoluante din punctul de vedere al resursei energetice folosite”.

Organizaţiile de mediu spun că modificarea legislaţiei ne-ar putea aduce o procedură de infrigement din partea Comisiei Europene.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce jumătate din ce importăm acum”