Eurostat: 61,4% dintre români nu şi-au permis o vacanţă de o săptămână. România ocupă ultimul loc în clasament
Aproximativ 27,5% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a putut permite anul trecut o săptămână de vacanţă pe an departe de casă, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Această pondere a crescut cu 1,5 puncte procentuale (pp) comparativ cu 2024, dar este semnificativ mai scăzută (cu 7,7 pp) decât cu un deceniu în urmă, în 2015.
Cele mai ridicate proporţii ale persoanelor care nu şi-a putut permite o săptămână de vacanţă pe an s-au înregistrat în 2025 în România (61,4%), Grecia (46,6%), Ungaria şi Bulgaria (ambele cu 39,1%).
În contrast, 10,6% din cetăţenii din Luxemburg, 12,4% din Suedia şi 12,8% din Ţările de Jos nu şi-au permis să petreacă o săptămână de vacanţă pe an departe de casă, în 2025.
