Observator » Ştiri sociale » Explozie puternică în Galaţi

Explozie puternică în Galaţi

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.03.2014, 13:15 | Modificat la 28.03.2014, 13:22

O explozie puternică, urmată de incendiu, a aruncat-o pe o bătrână din Galaţi din propria casă, azi dimineaţă

Flăcările au rănit-o la faţă şi mâini, iar când a plecat în stradă, să-şi anunţe vecinii, focul pusese deja stăpânire pe locuinţă. Casa în care stătea de când s-a născut. Şi care acum e distrusă. Deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze scurse din butelia din bucătărie.

Bătrâna era în bucătărie când a simţit miros de gaze. S-a speriat şi a încercat să scoată butelia în curte, dar era mult prea grea pentru puterile ei. Aşa că s-a gândit să ceară ajutorul câtorva vecini. Era cu un picior în afara casei, când explozia a aruncat-o peste prag.

Bătrâna are arsuri minore pe faţă şi mâini. În casa ei însă nu se mai poate locui. Cel mai probabil, va fi găzduită de fiul ei.

Articolul continuă după reclamă