Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Extindere majoră a reţelelor de apă în Maramureş. Cât valorează investiţia cu impact pentru mii de locuitori

Operatorul judeţean Vital Baia Mare a deschis licitaţia pentru un contract în valoare de peste 116 milioane de lei, care vizează extinderea reţelelor de apă potabilă în zece localităţi din judeţ, informează Agerpres. 

de Redactia Observator

la 02.12.2025 , 13:39

Extindere majoră a reţelelor de apă în Maramureş. Cât valorează investiţia cu impact pentru mii de locuitori - Sursa: Profimedia

"E una dintre cele mai importante investiţii dintr-un program mai amplu care prevede extinderea reţelelor de apă spre oraşe, sate şi comune. Proiectul include proiectarea, execuţia, înfiinţarea unor staţii de tratare şi sisteme de transport a apei spre beneficiari", a declarat directorul Vital, Alexandrina Bancoş

Investiţia, finanţată prin Programul Dezvoltare Durabilă, bugetul de stat, fonduri locale şi contribuţia operatorului, ajunge la 116.484.177 lei, TVA inclus, o proporţie importantă fiind fonduri nerambursabile.

Cine beneficiază de reţea nouă de apă

Articolul continuă după reclamă

Proiectul prevede extinderea sistemelor de furnizare a apei potabile spre localităţile Târgu Lăpuş, Tăuţii Măgherăuş, Groşii Ţibleşului, Poienile de sub Munte, Suciu de Sus, Sighetu Marmaţiei, Remeţi, Sarasău, Câmpulung la Tisa şi Rona de Jos, precum şi construcţia a două sisteme regionale de transport a apei potabile pe tronsonul Sighetu Marmaţiei - Remeţi şi Sighetu Marmaţiei - Rona de Jos.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 33 de luni de la debutul execuţiei, a precizat directorul Vital.

Cele mai complexe lucrări vor avea loc în Târgu Lăpuş, Tăuţii Măgherăuş, Groşii Ţibleşului şi Sighetu Marmaţiei, unde se vor monta noi conducte, captări de apă şi rezervoare de înmagazinare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri sociale » Extindere majoră a reţelelor de apă în Maramureş. Cât valorează investiţia cu impact pentru mii de locuitori