Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Extragerile Loteriei fiscale sunt ilegale. Câştigătorii ar trebui să dea banii înapoi

În Legea Loteriei fiscale scrie negru pe alb că prima cifră extrasă din urne este cifra unităţilor

de Redactia Observator

la 16.11.2015 , 17:14

În Legea Loteriei fiscale scrie negru pe alb că prima cifră extrasă din urne este cifra unităţilor. Or, statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Loteria Română a stabilit la fiecare dintre cele şase extrageri, în afara legii, că prima cifră extrasă este cea a sutelor.

Astfel, la prima extragere din istorie, când s-a câştigat cu un bon de 6 lei, cei îndreptăţiţi să ia premiul erau cei cu bonuri în valoare de 600 de lei, scrie economica.net.

Potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice 417, din aprilie 2015, prima cifră extrasă din urnă pentru determinarea sumei de pe bonul câştigător este cifra unităţilor, apoi cifra zecilor şi apoi cifra sutelor.

Articolul continuă după reclamă

Or, la fiecare extragere, Ministerul Finanţelor a aprobat o extragere greşită, de fiecare dată prima cifră extrasă fiind cea a sutelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Extragerile Loteriei fiscale sunt ilegale. Câştigătorii ar trebui să dea banii înapoi