Femeia bănuită că și-a lăsat copiii să ardă de vii a ajuns după gratii
Mama care şi-a condamnat cei trei copii la moarte a ajuns în spatele gratiilor. Femeia a fost încătuşată aseară după mai bine de 12 ore în care a răspuns la întrebările procurorilor. Le-a povestit că a vrut să-şi salveze copiii, dar nimeni nu a crezut-o. La început procurorii au cercetat-o pentru ucidere din culpă dar au schimbat apoi acuzaţia.

De asta au acuzat-o din noaptea tragediei cei care o cunosc. O fac şi procurorii acum, la cinci zile după ce copiii ei au ars de vii. Femeia a ajuns în faţa anchetatorilor ieri de dimineaţă, la o zi după înmormântarea celor mici.
Vecinii spun că Alexandra, fata cea mare, le era mamă fraţilor ei. Ea a avut grijă de ei până în ultima clipă, când s-au stins în apartamentul cuprins de flăcări. Vecinii le-au auzit strigătele dar nu i-au putut salva. Cei mici ar fi fost închişi în locuinţă de propria mamă.
Răspunsurile ei nu i-au convins pe procurori. După 12 ore de audieri au decis s-o acuze pe femeie că şi-a ucis cu intenţie copiii.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu care este cercetată, din ucidere din culpă în omor calificat. A fost reţinută pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorii vor decide dacă va rămâne după gratii în următoarea lună.
În trecut femeia a mai pierdut doi copii în condiţii suspecte. Vecinii au acuzat-o şi atunci de crimă.
Dar n-a ajuns după gratii. Iar asistenţii de la protecţia copilului n-au considerat că e un pericol pentru cele trei suflete pe care le avea în grijă.
Alexandra şi fraţii ei mai mici Nicoleta şi Pavel au fost conduşi miercuri pe ultimul drum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰