Cele mai mari festivaluri de muzică din România, amânate pentru 2021
După luni de incertitudine, a venit şi vestea mult aşteptată. Dar nu e prea bună. Marile festivaluri de muzică au fost anulate anul acesta. Vorbim de Untold, Electric Castle sau Neversea, evenimente la care ajungeau sute de mii de tineri şi care generau profituri de zeci de milioane de euro. Organizatorii promit însă fanilor care au apucat să-şi cumpere bilete că le vor putea folosi anul viitor.
- Untold, Neversea și Electric Castle sunt printre festivalurile de muzică amânate pentru anul viitor.
- TIFF și Fesivalul Internațional de Film "Anonimul" vor avea loc cu un număr redus de spectatori.
Untold şi Neversea, festivalurile la care sute de mii de tineri se distrau vară de vară, iau pauză anul acesta, din cauza epidemiei de coronavirus. Artiştii care urmau să urce pe scenele din Cluj-Napoca şi Constanţa au promis că îşi vor reprograma turneele, astfel încât să ajungă în România anul viitor.
Edy Chereji, PR Untold/Neversea: Prin opţiunea pe care am lansat-o acum o lună, şi anume aceea de a folosi abonamentele şi biletele din acest an la ediţiile următoare, la alegerea lor, la următoarele trei ediţii, fie că vorbim de Untold, fie că vorbim de Neversea, avem deja 95% dintre fani care au ales deja această opţiune.
Sunt festivaluri care generau profituri uriaşe. Anul trecut, în urma celor trei zile de Untold, aproximativ 45 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca. Pentru vara aceasta, sute de tineri plătiseră deja cazarea.
Gabriel Mărcuş, director hotel: Cei care au plătit deja, li s-a oferit posibilitatea să primească un voucher din partea noastră. Acest voucher poate fi utilizat atât la următoarea ediţie Untold, cât şi pe parcursul întregului an.
Nici în Bonţida nu va mai răsuna anul acesta muzica electronică. Festivalul Electric Castle s-a mutat în 2021, între 14 şi 18 iulie. Localnicii care îşi transformaseră curţile în campinguri aşteptau cu nerăbdare vara. Şi nu doar ei.
Renate Roca Rosenberg, PR manager Electric Castle: Afectează oamenii din industrie, partea de logistică, arhitecţi, voluntari, echipa care a lucrat până la urmă la un eveniment ce nu va mai avea loc. Toate abonamentele rămân valabile.
Nici fanii jazz-ului nu au motive de bucurie. Festivalul Jazz in The Park a fost anulat pentru binele spectatorilor.
Alin Vaida, director Jazz in the Park: A fost o decizie destul de grea, mai mult din punct de vedere emoţional pentru că, de opt ani de când lucrăm la acest festival, am reuşit să facem multe şi să trecem peste absolut orice obstacol.
Aceeaşi soartă o are şi Festivalul Cerbul de Aur. Rămân în plan însă Festivalul Internaţional de Film Anonimul, care are loc în Delta Dunării, sau celebrul TIFF de la Cluj.
TIFF 2020 se va desfăşura în mare parte tot aici, în Piaţa Unirii din Cluj Napoca, dar numărul participanţilor va fi limitat. Vor putea fi puse doar 500 de scaune, cu păstrarea unei distanţe minime de doi metri între ele, iar spectatorii vor purta în mod obligatoriu măşti de protecţie.
Pentru prima dată în ultimii 27 de ani, Festivalul de teatru de la Sibiu se mută de pe stradă în online. Spectacolele deja înregistrate vor fi transmise pe internet.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰