Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbatul care şi-a ucis mama a încercat să-şi ia viaţa cu 2 zile înainte de crimă, salvat de medici (Video)

O mamă a murit înjunghiată de fiul său, care abia se întorsese din Germania pentru sărbătorile de Crăciun. Bărbatul a ajuns la spital cu doar două zile înainte de crimă, când a încercat să-şi ia viaţa cu o supradoză de medicamente.

de Cristian Ionescu

la 18.12.2019 , 15:47

O mamă a murit înjunghiată de fiul său, care abia se întorsese din Germania pentru sărbătorile de Crăciun. Bărbatul a ajuns la spital cu doar două zile înainte de crimă, când a încercat să-şi ia viaţa cu o supradoză de medicamente.

El a fost salvat de medici, pus pe picioare, iar a doua zi cadrele medicale au cerut internarea acestuia pe secţia de psihiatrie, însă bărbatul a refuzat internarea şi şi-a pus soţia să semneze că îl ia acasă. La câteva ore după ce a ajuns acasă, bărbatul şi-a înjunghiat mortal mama.

Abia ieşit din spital a băut o sticlă de whisky, apoi şi-a omorât mama

Vezi și

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care abia se întorsese din Germania, de la muncă, pentru a-și petrece sărbătorile cu cei dragi, şi-a înjunghiat mortal mama. Femeia venise să aplaneze un conflict în familia fiului său, însă în momentul în care a intrat pe uşă a căzut sub loviturile de cuţit ale fiului său.

Pe acelaşi subiect

Pe data de 16, bărbatul ar fi încercat să se sinucidă cu o supradoza de medicamente şi a ajuns la Psihiatrie, însoţit de soţie. Medicii au chemat Poliţia, fiind tentativă de suicid. Pentru că bărbatul nu se putea ţine pe picioare, din cauza pastilelor ingerate, medicii trimis imediat în UPU, unde l-au ținut până pe data de 17 şi apoi au cerut să fie transferat la secţia de psihiatrie, din nou. Dar, pentru că bărbatul a refuzat internarea, iar soţia a semnat pentru plecarea acasă, ambii au plecat. Câteva ore mai târziu, bărbatul a consumat o striclă întreagă de whisky, moment în care soţia şi fiica sa s-au baricadat într-o cameră, pentru că bărbatul pusese mâna pe un cuţit şi ameninţa că le omoară.

Fetiţa lui a sunat-o pe bunică să vină să-l liniştească, temându-se pentru viaţa lor.

În momentul în care bătrâna a intrat în casă, fiul său s-a năpustit asupra ei cu un cuțit. Martorii spun că s-au auzit urlete puternice ale unei femei, cel mai probabil soția, care striga "ajutor" şi "să vină poliţia". Fiica bărbatului, în vârstă de 15 ani, a sunat la 112.

Bătrâna a fost resuscitată de mai multe ori, însă medicii au fost nevoiţi să declare decesul.

Bărbatul a fost reţinut şi se află în arestul IPJ Timişoara.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Bărbatul care şi-a ucis mama a încercat să-şi ia viaţa cu 2 zile înainte de crimă, salvat de medici (Video)