Video Florile potrivite pentru înfrumuseţarea grădinii. Cât costă o muşcată şi ce plante ornamentale exotice preferă românii
Restricţiile de circulaţie au fost mană cerească pentru cultivatorii de plante decorative. Acum, la începutul sezonului cald, când multă lume caută să-și înfrumusețeze casele si grădinile, e forfotă mare în sere.
Vânzările de flori au crescut în pandemie. În această perioadă, muşcatele sunt vedetele pentru cei care vor să-şi înfrumuseţeze grădina sau balconul. Preţul unei muşcate creşte de la 5 lei şi ajunge până la 25 de lei, în funcţie de dimensiunea ghiveciului.
Pe lângă muşcate, garofiţe, petunii sau trandafiri, în sere găsim în această perioadă şi flori şi plante ornamentale mai puţin obişnuite. Leandrul, floarea pasiunii, savia sunt doar câteva dintre aceste plante exotice, iar în ultimul an florarii au fost nevoiţi să se reorienteze din cauza pandemiei şi au început să livreze şi la domiciliul clienţilor.
În coşuleţe, florile pleacă din sere către cei care vor să aibă, în această perioadă, o grădină mai colorată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰