Antena Meniu Search
x

Curs valutar

GAFĂ VIRALĂ! Cum li s-a promis britanicilor peste TREI LUNI DE CONCEDIU plătit pe an în urma Brexit-ului

Guvernul britanic a publicat joi strategia cu privire la Brexit, într-o ”carte albă”, document ce vine la o zi după ce parlamentarii au votat un proiect de lege care ar urma să îi acorde premierului Theresa May puterea de a activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor ca Marea Britanie să iasă din UE.

de Redactia Observator

la 02.02.2017 , 21:23

Guvernul britanic a publicat joi strategia cu privire la Brexit, într-o ”carte albă”, document ce vine la o zi după ce parlamentarii au votat un proiect de lege care ar urma să îi acorde premierului Theresa May puterea de a activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor ca Marea Britanie să iasă din UE.

Această carte albă - de 77 de pagini - analizează care sunt priorităţile britanicilor şi planul prin care se va realiza concret ieşirea din Uniunea Europeană.

Însă, în acest document s-a strecurat o greşeală, în urma căreia Guvernul părea că le promite britanicilor că vor avea 14 săptămâni de concediu plătit după ce ţara va ieşi din UE.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, la pagina 32 din document, într-un grafic se face o comparaţie între concediile de la locul de muncă şi concediile de maternitate ale celor din UE şi ale britanicilor după ieşirea din UE.

Pe acelaşi subiect

Britanicii au dreptul la 5,6 săptămâni de concediu anual plătit, mai mult decât cele 4 săptămâni pe care le primesc cetăţenii statelor membre UE, informaţia fiind astfel publicată pe pagina următoare a documentului.

Însă, în grafic lucrurile sunt prezentate diferit: Dacă la concediul europenilor, graficul se opreşte în dreptul valorii 4, la concediul britanicilor, acesta urcă până la valoarea 14., aşa cum se poate observa şi din imaginea de mai jos.

Informaţia a fost preluată rapid în reţelele de socializare, britanicii exprimându-şi bucuria faţă de acestă situaţie.

"Abia aştept cele 14 săptămâni de concediu plătit, aşa cum se arată în cartea albă a Brexit-ului", scrie Alex Pollitt pe Twitter.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un oficial britanic a admis eroarea şi a anunţat că aceasta a fost corectată: "A fost o greşeală în unul dintre multele graifice din acest document, dar aceasta a fost corectată".

Parlamentarii britanici au votat, miercuri, un proiect de lege care ar urma să îi acorde premierului Theresa May puterea de a activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor ca Marea Britanie să iasă din UE,.

Decizia istorică a fost luată la finalul a 17 ore de dezbateri, cu 498 de voturi pentru şi 114 împotrivă.

Decizia îi permite Theresei May să respecte programul anunţat de a declanşa Articolul 50 până la finalul lunii martie.

Proiectul de lege urmează să fie analizat în detaliu în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor, înainte de a intra în vigoare.

Theresa May s-a angajat, în urma referendumului de la 23 iunie, să lanseze divorţul de UE până la sfârşitul lui martie şi intenţionează să respecte acest calendar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » GAFĂ VIRALĂ! Cum li s-a promis britanicilor peste TREI LUNI DE CONCEDIU plătit pe an în urma Brexit-ului