Prima reacție a celor doi frați adoptați în Australia după ce și-au găsit familia din România: "Sunt puțin tristă" (Video)
Cei doi frați care au fost adoptați în Australia au reacționat după ce și-au regăsit familia din România, în urma unui anunț devenit viral pe Facebook.
Cei doi frați care au fost adoptați în Australia au reacționat după ce și-au regăsit familia din România, în urma unui anunț devenit viral pe Facebook.
Gena şi Kalman Balog au fost adoptaţi de o familie din Australia în urmă cu 20 de ani, pe când ei aveau doi ani.
Și-au căutat familie din România: "Găsirea lor ne va aduce o imensă bucurie"
Recent, cei doi frați au postat un anunț pe pagina de Facebook "Copiii niciodată uitați ai României - The never forgotten Romania children", prin care doreau să-și regăsească familia din România, iar la scurt timp dorința lor s-a împlinit.
Însă, veștile primite nu au fost foarte bune. Tatăl lor natural, Coloman Balog, a decedat în luna aprilie a acestui an, în timp ce mama lor naturală, Adela Lakatos, este grav bolnavă, ea fiind paralizată la pat.
Situația familiei Balog este cu adevărat dramatică, ținând cont că cei cinci copii ai femeii trăiesc în condiții foarte grele în satul Irina, comuna Andrid, ei având grijă de mama lor.
Gena Balog: Sunt puțin tristă
Gena Hargreaves a declarat că este tristă după ce a aflat în ce condiții trăiesc rudele ei, exprimându-și dorința de a veni în România sau de a-i ajuta într-un fel.
"Sunt puțin supărată din cauza condițiilor în care trăiesc. Sper să-i pot ajuta sau chiar să vin în România și să-i întâlnesc. Ne gândim să deschidem un cont pentru familia noastră, sperăm ca oamenii să le vină în ajutor. Ar însemna mult pentru noi. Mi-aș dori să merg în România, deși nu știu când o voi putea face, deoarece momentan am responsabilități față de băiețelul meu de trei anișori", a declarat Gena Hargreaves pentru Observator, via Skype.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰