Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Graffiti, între artă şi vandalism. Artiştii cer sprijin, nu amenzi, iar proprietarii se plâng de pagube: "Măcar fă ceva să îmi placă!"

Pentru unii artă, pentru alţii vandalism. Graffiti-ul, una dintre cele mai controversate manifestări artistice, a invadat Capitala. Clădirile din centrul istoric dar şi case sau pasaje de la periferie poartă amprenta rebeliunii. Tinerii ies noaptea, cu feţele acoperite şi desenează tot ce le iese în cale. E modul în care încearcă să se facă remarcaţi, spun cei care au dus graffiti-ul la rang de artă. Dincolo de pasiune, e legea. Deşi amenzile sunt uriaşe, tinerii nu se lasă intimidaţi. 

de Cornelia Crîşmaru

la 23.04.2023 , 21:40

Forme nedefinite, siluete, texte sau pete de culoare. Le găseşti aruncate la întâmplare peste tot, în cartiere sau în centru. "Impresia este dezolantă chiar începând cu Gara de Nord, care e o poartă importantă, şi continuând spre mai mare aglomeraţie spre zona centrală", spune Sorin Dumitraşcu, fost arhitect şef al Capitalei.

Graffiti, între artă şi vandalism

Desenele sunt coşmarul proprietarilor de case şi apartamente. Pentru ei este, însă, o luptă pierdută. "Şi la lift, înăuntru la mine au intrat şi au făcut graffiti", povesteşte un bucureştean. "Execrabil! Nu se curăţă. Nu ştiu ce au în ele. Măi, eu înţeleg dar fă ceva, eu pictez, fă ceva să îmi placă. Când trec aşa să o văd pe Maica Tereza", se plânge un proprietar. Artiştii rebeli sunt aproape imposibil de prins. 

Vezi și

Nu toate sunt mâzgălituri. Unele sunt artă. La câţiva paşi de blocul în care stă Sergiu, o cafenea şi alte câteva clădiri şi ziduri au căpătat o nouă viaţă în mâinile grafferilor. Dar sunt puţine astfel de exemple. În speranţa că-i vor descuraja pe vandali, parlamentarii au dat o lege prin care amenzile pentru graffiti ajung la 6.000 de lei iar autorii au la dispoziţie 15 zile să şteargă desenul. Până acum, Poliţia Locală din Bucureşti a dat doar 40 de sancţiuni. 

Pe acelaşi subiect

"Mărirea unei amenzi nu îi va speria pe cei care fac chestia asta din dorinţa de a-şi exprima talentul liber. Ei  vad ca o formă de artă ceea ce fac ei, toate semnăturile de pe pereţi sunt dezvoltarea propriului brand", spune Florin Cage, Sweet Damage Crew.

Care sunt soluţiile posibile

"Soluţia este protejarea cu un tip de lac special care să permită îndepărtarea foarte uşoară şi foarte rapidă a vopselei de graffiti precum şi monitorizarea video a faţadei clădirilor importante", crede Sorin Dumitraşcu, fost arhitect şef al Capitalei.

Cei care au transformat graffiti-ul în artă vin cu o altă soluţie. "Autorităţile ar trebui să pună la dispoziţie spaţii special amenajate pentru aşa ceva. Să nu mai fie fugăriţi şi alergaţi. Ar trebui modificată legea, să fie o derogare pentru pictatul pereţilor în mod legal", este de părere Florin Cage.

Amenzi grele în ţări din Europa

În alte ţări din Europa, pentru vandalizarea clădirilor cu graffiti sunt sancţiuni mult mai dure. "Guvernul italian a aprobat o lege care prevede amenzi de până la 60.000 de euro pentru cei care distrug monumente şi obiective de patrimoniu. Asta după ce s-au cheltuit peste 40.000 de euro din bugetul statului pentru a curăţa faţada palatului Madama din Torino, vandalizată de tinerii pasionaţi de graffiti", transmite Cornelia Crîşmaru, corespondent Observator în Italia.

În Austria, pedeapsa poate ajunge până la 5 ani de închisoare.

Cornelia Crîşmaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Graffiti, între artă şi vandalism. Artiştii cer sprijin, nu amenzi, iar proprietarii se plâng de pagube: "Măcar fă ceva să îmi placă!"