Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gura Portiței, micul paradis dintre Delta Dunării și Marea Neagră

Sunt locuri în România care uimesc atât prin frumuseţea lor, cât şi prin energia aparte. O echipă Observator a ajuns într-un adevărat colţ de rai, situat între Dunăre şi mare. La Gura Portiţei, linişea, casele lipoveneşti şi uliţele rupte parcă din vremea copilăriei atrag ca un magnet turiştii. Mai ales acum, când încercăm să ne orientăm spre zone mai puţin aglomerate. 

de Andreea Filip

la 04.07.2020 , 23:58

  • Stațiunea Gura Portiței e ridicată pe o fâșie de nisip dintre Deltă și mare.
  • La Gura Portiței se poate ajunge cu barca, de la Jurilovka.

Din localitatea Sarichioi, pornim într-o călătorie fascinantă cu barca pe cel mai mare lac din România, lacul Razim. Alex, unul dintre ghizii noştri, a moştenit barca pescărească de la bunicul lui, a recondiţionat-o, iar acum plimbă turişti cu ea.

Alex Onofrei, proprietar barcă: Insula Popina este singura insulă mare care aparţine de partea continentală a României, are 98 de hectare, este într-adevăr foarte mare. Vedem stuful, vedem păsările Deltei, cormorani, pescăruşi, sunt şi pelicani.

Într-o barcă de vârsta tânărului care o vâsleşte, 20 de ani, şi cu o pânză care are mai bine de 30 de ani, turiştii care vin aici se pot bucura de o experienţă extraordonar de frumoasă, timp de 3 ore, pe lacul Razim.

Vezi și

Din portul Jurilovca, luăm o barcă rapidă care ne duce la Gura Portiţei, un petec de pământ între mare şi deltă. Căsuţele, în stil lipovenesc, cu pontoane, sunt ridicate chiar la mal.

Eduard Acsente, ghid de turism: Gura Portiţei este un loc care s-a format acum 50 de ani, locul în care Marea Neagră a închis Golful Razim şi este o bucăţică de plajă, un loc minunat din multe puncte de vedere.

Suntem cu adevărat într-un colţ de rai. Gura Portiţei este o insulă pe o limbă de nisip între Marea Neagră şi Lacul Goloviţa din Delta Dunării. Este un loc unic în Europa şi una dintre cele mai retrase  destinaţii de vacanţă de pe întreg litoralul românesc. Aici, în anii trecuţi, au fost peste 100.000 de turişti.

”Este superb, chiar n-am mai văzut aşa ceva niciodată, am călătorit mult şi în afară şi peste tot, dar aşa ceva n-am mai văzut”, exclamă un turist.

Aici, între două lumi, timpul se scurge altfel. Între plajă şi... mesele cu peşte. Căsuţele cu acoperiş de stuf, văruite în alb şi cu ferestre albastre, sunt ocupate până la jumătatea lunii august.

Gabriel Dițu, manager resort: Vindem o cameră la pachet cu ceea ce înseamnă tariful pe masă. O cameră ajunge în cel mai înalt preţ al ei la 180 de euro pentur 2 persoane care include transportul, parcarea, şezlongul.

Descoperit in anul 1736, acest colt de paradis a fost iniţial un sat pescaresc, iar din 1998 a devenit un resort impresionant, departe de staţiunile agitate.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Gura Portiței, micul paradis dintre Delta Dunării și Marea Neagră