Antena Meniu Search
x

HAOSUL continuă pe calea ferată: Întârzieri de peste 300 de minute în gări!

CFR Călători informează că circulaţia se desfăşoară, în această dimineaţă, fără întreruperi. Cu toate acestea 45 de trenuri ajung la destinații cu întârzieri de până la 350 de minute. 

CFR Călători informează că circulaţia se desfăşoară, în această dimineaţă, fără întreruperi. Cu toate acestea 45 de trenuri ajung la destinații cu întârzieri de până la 350 de minute. 

”La această oră trenurile de călători circulă fără întreruperi, unele ajungând la destinaţii cu întârzieri / 45 de trenuri din cele 1.200 / zi, 3% din numărul total / ca efect al opririi spontane a lucrului din cursul zilei de 22 martie”, se arată într-o informare transmisă de CFR Călători.

Negocierile cu sindicaliştii vor continua, joi, începând cu ora 13.00, la sediul CFR Călători.

”Administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află în negocieri pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR Călători a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creştere a fondului de salarii, creştere care va conduce în urma negocierilor la majorări. Clasele de salarizare se vor reaşeza pentru funcţiile de bază de execuţie, cu posibilitatea de diferenţiere în funcţie de complexitatea şi de volumul de muncă. Există propunerea Administraţiei ca salariile de la baza din grilei să se majoreze cu un procent mai mare faţă de cele de la funcţiile de conducere”, se arată în comunicatul companiei. 

Pe acelaşi subiect

Şi CFR SA a anunţat că salariaţii tuturor celor opt regionale îşi desfăşoara activitatea normal.

Administraţia CFR SA şi sindicatele feroviare au semnat, miercuri seară, un acord care asigură cadrul de funcţionare a companiei, până la semnarea noului Contractului Colectiv de Muncă, şi păstrarea drepturilor esenţiale pentru salariaţi, precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă şi a ajutoarelor sociale, anunţă CFR SA.

O parte dintre angajaţii CFR au declanşat un protest spontan, miercuri dimineaţă, începând cu ora 7.00, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă. Reprezentanţii CFR spuneau că din cauza grevei a fost afectată circulaţia trenurilor în şapte regionale, în gări fiind oprite, miercuri dimineaţă, aproximativ 150 de trenuri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri sociale » HAOSUL continuă pe calea ferată: Întârzieri de peste 300 de minute în gări!