Video "Horizon", invenția a doi studenți din Cluj care poate salva vieți pe șosele. Sistemul, premiat național
Motociclismul înseamnă libertate şi aventură, dar în traficul din România înseamnă și pericol! Datele arată că pe șoselele din ţara noastră o data la trei zile un motociclist își pierde viața și, indiferent de motive, de cele mai multe ori aceste tragedii ar putea fi evitate. Doi studenți din Cluj au inventat un sistem care se montează pe casca motociclistului și care poate anticipa din timp manevrele greșite ale celorlalți conducători, astfel încât cel aflat pe două roți să oprească la timp. Proiectul lor - Horizon le-a adus nominalizarea în cadrul campaniei "100 de tineri pentru dezvoltarea României", ediția 2025, derulată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu.
Vlad şi Cristian sunt studenți la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj și întotdeauna au fost pasionați de tehnologie și motoare. Dar și de siguranta. Din necesitate au inventat "Horizon", un sistem menit să protejeze motocicliștii, atât de expuși în traficul din România. Mai ales ca Vlad a simțit-o pe pielea lui.
"Sunt motociclisti deja de 6 ani, și în acești 6 ani, am avut un accident foarte puternic în care am fost inconştient 5 ore și după accident, după ce am văzut cum s-a întâmplat, am descoperit ca se putea elimina acest pericol printr-un dispozitiv cum avem noi", spune Vlad Panțiru, cofondator "Horizon".
Practic, dispozitivul se montează pe casca motociclistului și funcționează ca un adevărat copilot digital. În viziera căştii, motociclistul va fi avertizat de toate pericolele ce i se pot întâmpla în trafic: de la pietoni care trec strada brusc, maşini care circulă prea repede sau schimbă banda fără să semnalizeze.
"Va avea trei modele principale, cel de pe cască, care se va ocupă de display-urile, care vor fi puse aici, în casă, prin care poţi să vezi şi vei vedea şi displayul pe care îl afişăm noi pentru atenţionarea motociclistului. De asemenea, va mai fi un modul pe motocicletă, care se va ocupa computaţia A.I şi de un GPS, pentru a-ţi putea găsi motorul oriunde", explică tânărul.
Au început să lucreze la prototip în luna martie și chiar dacă au trecut doar câteva luni, a fost deja premiat la mai multe competiții. Până la scoaterea pe piață a produsului mai sunt însă nevoie de câțiva pași și de finanțare.
"Punctul final este să ajungem să avem un protoptip funcțional care chiar ajută lumea și paote fi utilizat în siguranță pe stradă și să ajungem să îl vidnem la cât mai multe persoane în România și Europa, astfel încât să ajutăm cât mai mulți motocilisti să evite accidentele foarte dese în motociclism", spune George Dan Cristian, confondator.
Dorința celor doi tineri este ca produsul să poată fi vândut cu maximum 700 euro, o suma accesibilă în comparaţie cu preţul celorlalte echipamente de motociclism, mai ales că în joc e siguranța și chiar viața cuiva. Inovația adusă de Vlad și Cristian este prima de acest fel dezvoltată în țara noastră, aducându-le nominalizarea în ediția 2025 a campaniei "100 de tineri pentru dezvoltarea României" - desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰