Începe Eurovision 2026. Când cântă reprezentanta României, Alexandra Căpitanescu
Săptămâna 11-17 mai 2026 este dedicată, în mare măsură, concursului internaţional de muzică Eurovision 2026, competiţie care se desfăşoară la Viena (Austria), după ce Johannes Pietsch, cunoscut mai ales sub titulatura de "JJ", a câştigat ediţia din 2025, din Elveţia.
Artistul de 25 de ani, născut chiar la Viena, a câştigat ediţia de anul trecut cu piesa "Wasted Love" şi a obţinut, pentru ţara sa, dreptul de a găzdui ediţia din acest an.
Eurovision 2026 este a 70-a ediţie a acestui concurs internaţional de muzică. Va avea loc în Wiener Stadthalle şi va număra 35 de ţări participante la start.
Eurovision 2026 începe pe 12 mai. Care e programul
În ciuda faptului că mai multe ţări au decis să nu participe la ediţia din acest an, concursul va fi împărţit, ca şi până acum, în trei etape distincte, respectiv Semifinala 1, Semifinala 2 şi Finala.
Semifinala 1 se desfăşoară marţi, 12 mai 2026, semifinala 2 se desfăşoară joi, 14 mai 2026, iar finala va avea loc, evident, sâmbătă, 16 mai 2026. Câte 15 ţări vor intra în competiţie în fiecare dintre semifinale, în timp ce cinci ţări sunt calificate din oficiu direct în marea finală. În fiecare dintre semifinale cele 15 participante se luptă pentru 10 locuri care asigură accederea în marea finală.
Alexandra Căpitănescu, în a doua semifinală
România va fi reprezentată la acest concurs de Alexandra Căpitănescu, artistă care a câştigat selecţia naţională cu piesa "Choke Me". Melodia a provocat ample dezbateri, considerându-se că mesajul transmis nu este unul tocmai potrivit.
Alexandra Căpitănescu va intra în competiţie în a doua semifinală, pe 14 mai. Artista noastră a fost desemnată să intre a 3-a în competiţie, joi, după Bulgaria şi Azerbaidjan, dar înainte de Luxemburg, Cehia, Armenia, Elveţia, Cipru, Letonia, Danemarca, Australia, Ucraina, Albania, Malta şi Norvegia.
Ordinea ţărilor în cele două semifinale
Concursul Eurovision 2026 va fi deschis, practic, de artistul basarabean Vlad Sabajuc, cunoscut mai degrabă după numele de scenă, "Satoshi". Acesta va deschide semifinala din 12 mai 2026, Moldova fiind urmată în concurs de Suedia, Croaţia, Grecia, Portugalia, Georgia, Finlanda, Muntenegru, Estonia, Israel, Belgia, Lituania, San Marino, Polonia şi Serbia.
În a doua semifinală, cum spuneam, se intră în competiţie după următorul program: Bulgaria, Azerbaidjan, România, Luxemburg, Cehia, Armenia, Elveţia, Cipru, Letonia, Danemarca, Australia, Ucraina, Albania, Malta, Norvegia.
Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Austria sunt delegaţiile calificate direct în finala de pe 16 mai 2026.
Cine sunt favoriţii în 2026
Conform caselor de pariuri, marii favoriţi ai ediţiei din acest an sunt reprezentanţii Finlandei, Linda Lampenius şi Pete Parkkonen, care concurează cu piesa "Liekinheitin". Finlanda este creditată cu 38% şanse de a câştiga competiţia.
Urmează Akylas, reprezentantul Greciei, cu piesa "Ferto", 13% şanse de a câştiga competiţia, şi Søren Torpegaard, reprezentantul Danemarcei, cu piesa "Før vi går hjem", 11% şanse de a câştiga competiţia.
Alexandra Căpitanescu, reprezentanta României, este creditată cu 3% şanse de a câştiga competiţia. Deşi nu pare un procent remarcabil, acest 3% înseamnă că Alexandra Căpitanescu ar avea, totuşi, mari şanse să obţină un rezultat remarcabil, respectiv o clasare în TOP 10 sau chiar TOP 8 la ediţia din acest an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
