Video La 26 de ani Cosmin Pauliuc dezvoltă piele artificială. Materialul ar putea revoluționa medicina

Un tânăr cercetător român vrea să redea simțul tactil persoanelor cu membre amputate și să ajute victimele arsurilor severe. La doar 26 de ani, Cosmin Pauliuc dezvoltă materiale inteligente care reacționează la presiune, temperatură sau umiditate. Proiectul lui, "Piele artificială: inovație în materiale inteligente", i-a adus un loc în campania "100 de tineri pentru dezvoltarea României".

de Alexandra Paraschiv

la 09.05.2026 , 08:48

Cosmin Pauliuc este doctorand la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii din București. Pasiunea tânărului pentru cercetare a început, însă, încă din liceu. Visa să schimbe lumea prin știință și să găsească soluții care să ajute cât mai mulți oameni.

"Voiam să dezvolt materiale care ajută omenirea. Eu vreau să ajut pe toată lumea. Și astfel am ales această facultate gândindu-mă că poate găsesc un tratament pentru cancer", spune Cosmin Pauliuc, membru campanie.

A descoperit apoi lumea materialelor polimerice inteligente şi a început să lucreze în laborator. Astăzi, cercetarea lui se concentrează pe hidrogeluri sensibile la presiune, materiale care ar putea reda senzația de atingere persoanelor cu proteze.

Articolul continuă după reclamă

"Aceste materiale pot fi folosite pentru acoperiri de proteze în cazul unor persoane care și-au pierdut un membru în urma unui accident sau unui boli cardiovasculare", spune Cosmin Pauliuc, membru campanie.

Materialul creat de el reacționează diferit în funcție de presiunea aplicată și transmite semnale vizuale și sonore. Cercetătorul spune că tehnologia ar putea avea aplicații și pentru pacienții cu arsuri severe.

"Poate fi folosit într-o altă formă. astfel încât să sporească vindecarea țesutului natural, în special pentru persoanele care au suferit arsuri și să-i redea simțul în zona respectivă", spune Cosmin Pauliuc, membru campanie.

Drumul nu a fost ușor

Cosmin spune că cercetarea înseamnă ani întregi de muncă, răbdare și multe încercări până când un concept devine realitate. Rezultatele însă i-au adus recunoaștere în comunitatea științifică internațională.

"Este foarte greu să fii perseverent și să ai răbdare să reușești acel lucru. Cel mai frumos este rezultatul. Am foarte mare încredere că acest material va revoluționa viitorul", spune Cosmin Pauliuc, membru campanie.

Includerea lui Cosmin Pauliuc în campania națională "100 de tineri pentru dezvoltarea României", derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, demonstrează încă o dată că laboratoarele universităților din țară găzduiesc minți strălucite, capabile să ofere răspunsuri la probleme globale. Sprijinirea acestor cercetători în fazele incipiente ale proiectelor lor este esențială pentru ca prototipurile de astăzi să devină soluțiile medicale salvatoare de mâine.

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv este în prezent Editor Observator pentru știrile dimineții. A absolvit facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe Comunicării și programul de masterat în Jurnalism.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a indus vreodată în eroare Inteligenţa Artificială?
Observator » Ştiri sociale » La 26 de ani Cosmin Pauliuc dezvoltă piele artificială. Materialul ar putea revoluționa medicina