Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Industria HORECA, în pragul dezastrului la Sibiu: Industria turistică a scăzut cu 55%

La fel ca toţi investitorii din industria ospitalităţii, şi proprietarii de pensiuni, restaurante sau hoteluri din Sibiu trec prin momente dificile din cauza pandemiei de Covid-19.

de Redactia Observator

la 28.01.2021 , 17:09

Unii dintre ei se gândesc chiar să intre în  procedura de insolvenţă  pentru că nu îşi mai pot  susţine  afacerile, mai ales că anul 2020 le-a adus pierderi uriaşe.

Numărul turiştilor a scăzut cu peste 50 la sută anul trecut, iar pensiunile şi restaurantele au fost mai tot timpul goale din cauza restriciţiilor sanitare.

Sectorul HoReCA s-a prăbuşit la Sibiu

Vezi și

În 2019 Sibiul a fost în topul oraselor vizitate de turisti, mai ales că a deţinut şi titlul de  capitală europeană  gastronomică. Anul trecut, însă, sectorul HoReCa s-a prăbuşit din cauza pandemiei. 

"Cele doua luni inchise noiembrie si decembrie au cam oprit motoarele, pe cafre incercam sa le repornim acum, atat din punct de vedere al aducerii angajatilor înapoi la lucru. Cat si din punct de vedere al reobisnuirii clientilor cu activitatea de a iesi in oras", spune un reprezentant de pensiune.

Timp de câteva săptămâni Sibiul a fost pe primele locuri în ceea ce priveşte rata de infectare la mia de locuitori, aşa că oraşul transilvănean nu a mai fost căutat de turişti. 

Alexandru Ujupan, ghid de turism: "Unii au căutat şi altceva de lucru, chiar şi eu a trebuit să caut de lucru part-time, şi astfel încercăm să supravieţuim".

La un pas de insolvenţă

Carmen Siminie, manager pensiune: "Pierderea este undeva la 70-80% si speram odata cu venirea primaverii sa se imunizeze cumva oamenii si sa avem o relaxare mult mai buna in acest domeniu".

Potrivit unor analize economice, peste 10 la sută din unităţile turistice din Sibiu se pregăteau să intre în insolvenţă la finalul lui 2020. Măsurile de sprijin anunţate de Guvern pentru sectorul HoReCa au amânat deocamdată intenţia patronilor. Chiar şi aşa se descurcă extrem de greu. Unii nici nu au mai deschis. 

Carmen Siminie, manager pensiune: "Solicitările pe spatiul de cazare si pentru mese au fost foarte puţine. Si atunci am facut o analiza si am considerat ca e mai bine sa asteptam ca sa nu ne marim costurile". 

O scădere de 55%

Eugen Iordanescu, dir.  Camera de Comert si Industrie Sibiu: "Scăderea medie a industriei turistice din primele 11 luni ale lui 2020 faţă de 11 luni ale lui 2019 este de 55%".

În prezent, administraţia locală pregăteşte o strategie prin care încearcă să revigoreze turismul, grav afectat de pandemie. Oraşul participă la o competiţie internaţională  prin care  sunt desemnate cele mai bune destinaţii de vizitat în 2021. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Industria HORECA, în pragul dezastrului la Sibiu: Industria turistică a scăzut cu 55%