Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coronavirus în România. Rată de infectare de peste 3 la mie în București, autorităţile nu au luat încă vreo decizie | Video

Bucureştiul intră în scenariul roşu după ce azi s-a depăşit bariera celor 3 cazuri la mia de locuitori. În 24 de ore, 770 de bucureşteni au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Dacă e să ne luăm după lege, asta presupune închiderea tuturor şcolilor, a restaurantelor şi obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile publice.

de Alexandra Marin

la 18.10.2020 , 19:55

  • Autoritățile vor decide ce este de făcut în zilele următoare
  • Deși Capitala a depășit pragul critic de infectări, nu s-a luat nicio decizie urgentă

Însă, autorităţile nu au luat vreo decizie în acest sens şi vor hotărî ce e de făcut abia în zilele următoare. Bucureştiul a ajuns, de la debutul pandemiei, la aproape 27 de mii de cazuri. Teoretic, măsurile sunt clare.

Alexandra Marin, reporter Observator: "Intrarea în scenariul roşu vine cu măsuri stricte. În primul rând, purtarea obigatorie a măştii de protecţie şi în spaţiile deschise. Apoi, restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele, sunt închise. Potrivit legii, şcolile intră în regim exclusiv online. Dar, toate acestea, se aplică abia după ce se întruneşte Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi comunică decizia".

Părinţii şi elevii au acum o singură întrebare. Cât mai sunt şcolile deschise?

Vezi și

Părinte:  "Nu ne-a anunţat nimeni de la şcoală dacă sunte în scenarniul roşu sau nu. Nimic nu o să iasă din ei, pentru că online unul intră, altul iese"

Răspunsul e unul singur dacă ne luăm după hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Din momentul în care s-au înregistrat 3 cazuri la o mie de locuitori, timp de 14 zile, autorităţile decid în maximum 48 de ore dacă e cazul să fie suspendate toate cursurile cu participarea fizică.

Lucrurile ar fi clare dacă prefectul Capitalei nu ar avea o altă părere. Gheorghe Cojanu, aflat săptămâna aceasta ba în concediu de odihnă, ba în izolare după un contact cu un bolnav de coronavirus, considera marţi că altele sunt cifrele după care trebuie să ne ghidăm.

Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei: "După ce se va depăşi această cifră de trei, vom lua măsuri. Dar nu vom lua la 3.05. Vom aştepta spre 3,4, ceva de genul acesta. Nu putem la 3.01, gata, închidem şcolile"

Şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie spune că prefectul e cel care trebuie să facă anunţul. Aşa că redacţia Observator a încercat să îl contacteze, fără succes.

Patronii restaurantelor, cafenelelor şi angajaţii acestora sunt revoltaţi şi, la rândul lor, aşteaptă lămuriri.

Dragoş Panait - proprietar restaurant: "Ne închid de pe o zi pe alta. Fără nicio măsură. Fără nimic. 23 de angajaţi, să le spui ce?"

Specialiştii atrag atenţia că numărul infectărilor creşte extrem de rapid.

Valeriu Gheorghiță, medic infecţionist: "Înseamnă o accelerare a transmiterii comunitare a acestei infecţii, înseamnă pe alocuri nerespectarea măsurilor de prevenţie , înseamnă supraaglomerare. Este foarte clar în momentul de faţă că nu putem controla răspândirea acestei infecţii fără nişte măsuri restrictive"

Cea mai eficientă măsură, spun medicii, este purtarea măştii de protecţie şi în toate spaţiile deschise.

După Bucureşti, alte două judeţe sunt în situaţii critice. Vâlcea, cu 2,97 cazuri de infectare la o mie de locuitori, şi Alba, cu aproape 2,9.

Alexandru Sinea, director DSP Alba: "Nivelul deceselor în judeţ este de 101 persoane la 3493 de cazuri pozitive depistate până în acest moment, undeva la 3%"

Peste 200 de infectări cu noul coronavirus au mai înregistrat azi şi judeţele Braşov şi Dolj.

Alexandra Marin Like
Întrebarea zilei
Alegeri SUA: pe cine aţi prefera preşedinte, Donald Trump sau Kamala Harris?
Observator » Ştiri sociale » Coronavirus în România. Rată de infectare de peste 3 la mie în București, autorităţile nu au luat încă vreo decizie | Video