Antena Meniu Search
x

Invazie de ŞERPI într-o comună din Alba! Reptilele ajung şi la doi metri, localnicii sunt ÎNGROZIŢI

Autorităţile dintr-o comună din Alba sunt caută firmă specializată în combaterea reptilelor, după ce localnicii au reclamat o adevărată invazie a aşa-numiţilor şerpi de apă în apropierea gospodăriilor.

Autorităţile dintr-o comună din Alba sunt caută firmă specializată în combaterea reptilelor, după ce localnicii au reclamat o adevărată invazie a aşa-numiţilor şerpi de apă în apropierea gospodăriilor.

'Ceea ce se întâmplă la ora actuală pe raza comunei este oarecum o situaţie fără precedent. Fără îndoială că există reptile în toate zonele din ţară, şi la noi au fost şi în alţi ani, însă anul acesta numărul este mult mai mare. Practic, ne confruntăm cu o mică invazie a acestora. Din câte ştiu, nu au fost persoane care să fi suferit vătămări din partea acestor reptile, însă prezenţa lor este oarecum deranjantă şi atunci am făcut apel pentru firme specializate care să vină să ne ajute să le îndepărtăm din raza satului', a declarat, joi, primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Edilul a subliniat că speră să se găsească în ţară o firmă specializată în distribuţie în teren de repelenţi (substanţe cu anumite proprietăţi organoleptice -n.r.) care să răspundă apelului.

'Nu să omorâm (reptilele - n.r.), dar să le îndepărtăm înspre pădure', a precizat Marin Petruse.

Pe acelaşi subiect

Localnicii susţin că mai ales copiii se sperie de prezenţa acestor şerpi, care ajung şi la doi metri.

Pianu este o comună situată în sud-vestul judeţului Alba şi se compune din cinci sate. 

Ce se mai citește în acest moment, pe site:

Ana, o tânără de 18 ani din Bârlad, A MURIT într-o GROZAVĂ SUFERINȚĂ, după ce medicii i-au spus că n-are nimic, e alintată și au trimis-o acasă

HALUCINANT. ȘI-AU BĂTUT JOC de POLIȚISTUL din Brașov care a salvat 3 suflete de la înec, pentru că AVEA BURTĂ

Doi elevi din Dâmbovița au fost ELIMINAȚI de la BACALUREAT DUPĂ AFIȘAREA NOTELOR! În timpul examenului nu li s-a spus nimic

Tot mai mulţi BĂRBAȚI vor să facă SEX CU ROBOȚI. Prețurile sunt destul de accesibile, dacă n-ai ce face cu banii

Decizie STRANIE a unui bărbat din Argeș, care a simțit FIORUL MORȚII după ce s-a aruncat în fața URSULUI să salveze PORCUL vecinei

Familie din Neamț, urmărită de BLESTEMUL FOCULUI. LE-A ARS CASA din temelii, A DOUA OARĂ într-un an!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Invazie de ŞERPI într-o comună din Alba! Reptilele ajung şi la doi metri, localnicii sunt ÎNGROZIŢI