Ionela Prodan a fost înmormântată fără onoruri militare, în Cimitirul Bellu din București
Ionela Prodan a fost înmormântată la cimitirul Bellu din Capitală, pe aleea artiştilor. Fără onoruri militare, aşa cum şi-ar fi dorit.
Ionela Prodan a fost înmormântată la cimitirul Bellu din București, pe Aleea Artiştilor, dar fără onoruri militare, aşa cum şi-ar fi dorit. Colegii de scenă i-au cântat pe ultimul drum, iar sute de oameni au stat la cozi pentru un ultim omagiu. S-au îmbrâncit chiar pentru un CD al artistei, oferit gratuit de familie. Pentru ei, rămâne cântăreaţa sufletelor.
A fost zi de rămas bun la capela cimitirului Bellu. Lângă sicriul alb al Ionelei Prodan, artiştii au cântat cu lacrimi în glas.
Elena Merişoreanu: "Ionela n-a murit, e printre noi. Cred ca râde de noi că o jelim, spunea să nu va îmbrăcaţi în negru, să vă îmbrăcaţi în alb, că eu n-am murit."
Mărioara Man, cântăreaţă de muzică populară: "Cred ca durerea e atat de mare ca te sfasie. Sa fie iertata si sa o primeasac cu dragoste Dumnezeu."
E a doua înmormântare în familia Anei Maria Prodan, în doar trei săptămâni. Pe 2 aprilie a fost îngropat tatăl cunoscutului antrenor de fotbal Laurenţiu Reghecampf. Astăzi, în biserică, Gigi Becali le-a fost sprijin celor doi soţi.
În faţa capelei unde a fost depus sicriul Ionelei Prodan, sute de oameni au aşteptat în linişte la coadă, să-şi ia rămas bun de la artista pe care au iubit-o. Liniştea s-a spulberat când familia a anunţat că împarte CD-uri cu melodiile Ionelei Prodan.
Ionela Prodan a lăsat folclor autentic generaţiilor următoare. Venită pe lume la Dăbuleni, artista a fost vocea Olteniei. S-a născut a doua oară după un accident care a aruncat-o în comă, când avea doar 25 de ani. O boală incurabilă i-a fost fatală la 70 de ani. Cântăreaţa a murit la Spitalul Elias din Bucureşti.
Ionela Prodan nu a plecat de pe pământ cu onoruri militare, aşa cum şi-ar fi dorit. A fost îngropată pe aleea artiştilor din Cimitirul Bellu, lângă primul ei soţ şi tatăl celor două fete pe care le-au avut împreuna - Ana Maria şi Anca. Artista a primit post mortem titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului.
Ionela Prodan ar fi lăsat în urmă o avere de peste 1 milion de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰