Jucăriile noastre fac furori în străinătate. Le plac și celebrităților
Unele dintre cele mai căutate jucării din lume se produc în Botoşani? Probabil că nu. De mai bine de 15 ani o societate realizează jucăriile din lemn masiv vândute cu foarte mare succes pe pieţe din Germania, Franţa sau Olanda dar şi în Statele Unite ale Americii sau Japonia.
Jucăriile produse la noi în ţară nu fac furori doar printre copii, ci plac şi vedetelor şi companiilor de publicitate.
Însăşi Catrinel Menghia poza în urmă cu doi ani pe un balansoar pentru copii. Unul produs chiar în România.
Jucăriile fabricate în Botoșani au apărut inclusiv în spoturile publicitare ale companiilor cu renume mondial.
Sunt făcute pentru copiii între unul şi sapte ani, doar din lemn masiv şi doar pentru export. Managerul societăţii recunoaşte că spre deosebire de alţi producători, pentru ei criza economică a fost chiar benefică.
Pentru ca fabrica să-şi menţină clienţii, vine în fiecare an cu jucării noi. Anul acesta este Obi Trak. Se transformă, într-un timp foarte scurt, fără nicio cheie, din bicicletă în trotinetă.
Un astfel de produs costă, la livrare, cam 40 euro. Dar pe piaţa de afară ajunge şi până la 100 sau chiar 110 euro. Comenzile de jucării sunt considerabile în perioada sărbătorilor. Iar în restul anului atelierul se reprofilează pe mobilier. Bineînţeles, tot pentru copii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰