Județul Argeș, devastat de inundații!
Judeţele Gorj şi Vâlcea sunt în continuare sub ameninţare de inundaţii, după ce codul roşu a fost extins până la ora 9, în această dimineaţă. Pe parcursul serii, însă, probleme au apărut în Argeş!
Judeţele Gorj şi Vâlcea sunt în continuare sub ameninţare de inundaţii, după ce codul roşu a fost extins până la ora 9, în această dimineaţă. Pe parcursul serii, însă, probleme au apărut în Argeş!
Mai multe ape au ieşit din matcă, iar oamenii n-au avut timp să fugă prea departe. Casele au fost inundate până la tavan, în comuna Bascov. Familii întregi s-au refugiat pe balcoane şi în poduri, de unde au strigat după ajutor. Doi oameni au încercat să înfrunte şuvoaiele şi au sfârşit înecaţi. Viitura a distrus şi o porţiune de cale ferată, unde un tren a deraiat. Patru pasageri au fost răniţi
Casele s-au umplut cu apă în câteva minute. Oamenii au urcat în grabă la etaj sau în pod, unde s-au rugat să nu li se dărâme pereţii. S-a întâmplat după o ploaie torenţială, în comuna Bascov din judeţul Argeş. Acolo a lovit natura cel mai puternic.
Pompierii au ajutat-o pe o femeie să coboare pe acoperişul casei. Vecinii au auzit-o cum strigă din pod, după ce toate camerele i-au fost inundate.
O porţiune dintr-o cale ferată a fost distrusă de apă, iar un tren a deraiat pe şinele deformate. Patru din opt pasageri au suferit răni grave.Prin momente tensionate a trecut şi o femeie însărcinată, din comuna Vedea. Echipajul care se grăbea cu tânăra la spital a rămas blocat printre şuvoaie. Câţiva localnici au folosit un utilaj ca să tragă ambulanţa la mal.
Apa a distrus gospodării întregi şi culturi agricole. Câţiva oameni care s-au întors mai târziu acasă n-au mai găsit nimic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰