Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La Iași, turiștii și localnicii pot ține luna în palmă. Instalaţia aparține unui artist britanic și va ajunge în mai multe țări din Europa

Poţi ţine luna în palmă, la Iaşi. O machetă gigant care reproduce în cele mai mici detalii astrul atrage ca un magnet turişti din toată ţara. Lucrarea aparţine unui artist britanic, se plimbă prin mai multe ţări din Europa şi a ajuns acum şi la noi.

de Clara Mihociu

la 20.03.2021 , 20:40

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Din locul şi din unghiul potrivit, cel puţin pentru câteva secunde, poate părea că ţinem luna în palmă, măcar cât să facem o fotografie, mai ales că totul se întâmplă afară şi este gratuit. Unii au venit de la 400 de kilometri distanţă ca să vadă luna de aproape. 

Turist: Frumos! Eu sunt pentru prima oară aici. 

Reporter: De unde sunteţi? 

Vezi și

Turist: Din Constanţa. 

Turiști: Am venit din Piatra Neamţ special pentru ea. Nu am putut rezista, de asta am şi venit. 

Şi seara chiar e uimitor. Mai ales când ai două luni la dispoziţie: una pe cer şi o alta la doi paşi. 

Tânără: E foarte frumos. Sunt îndrăgostită de luna, mereu îmi place să mă uit noaptea mai ales luna plina. E un sentiment foarte frumos, dar parcă e incredibil, e ireal. 

Luna e opera artistului britanic Luke Jerram, cântăreşte 150 de kilograme şi are 7 metri în diametru. 

Andi Daiszler - preşedinte Asociaţia Daisler: Cinci ani s-a lucrat la ea pentru ca toate imaginile furnizate de sateliţii NASA să poată fi impreunate şi alăturate aşa cum trebuie ca să creeze imaginea din spate. Ne bucurăm să putem aduce puţină magie în aceste vremuri. 

Instalaţia va rămâne în Iaşi până pe 28 martie. În paralel, La Cluj, a ajuns planeta Marte, o altă lucrare a artistului britanic, aflată în premieră în România. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » La Iași, turiștii și localnicii pot ține luna în palmă. Instalaţia aparține unui artist britanic și va ajunge în mai multe țări din Europa