Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lacul din România care seacă, pe zi ce trece. Nivelul apei a scăzut şi cu 13 metri, iar ce e mai rău abia acum ar putea urma

Unul dintre cele mai mari bazine de acumulare din Apuseni, Lacul Beliş-Fântânele, scade de la o zi la alta. Unde acum câteva luni adâncimea apei ajungea până la patru metri, astăzi pământul este uscat. Iar lucrurile nu par să se îndrepte, pentru că urmează zile cu temperaturi extrem de ridicate. 

de Alex Prunean

la 20.07.2022 , 14:07

"Ne confruntăm cu o situaţie atipică, pe Lacul Beliş, cel mai mare lac de acumulare din Apuseni, care se întinde pe o suprafaţă de peste 900 de hectare şi care arată acum aşa cum nu l-a mai văzut nimeni de mult. Totul din cauza secetei. Ultima oară a plouat aici în urmă cu aproximativ o lună, astfel că pârâiele de munte care se vărsau până acum în lac aproape că nu mai există, iar debitul Someşului Cald care, de asemenea, se varsă în lac este extrem de scăzut", spune Alex Prunean, reporter Observator.   

Lacul Beliş: apa scade de la o zi la alta. Ce se întâmplă dacă seceta continuă

"În unele locuri, nivelul lacului a scăzut chiar şi cu 12-13 metri şi continuă să scadă cu 25 de centimetri pe zi. Aşa se face că, în locuri în care până acum apa avea câţiva metri înălţime, acum mă pot plimba fără nicio problemă, ca şi cum a fost dintotdeauna uscat. Reprezentanţii Hidroelectrica au spus că, în momentul de faţă, din fericire nu sunt probleme la baraj, dar dacă perioada de secetă va continua nu este exclus să apară dificultăţi", arată Alex Prunean, reporter Observator.  

Vezi și
Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Lacul din România care seacă, pe zi ce trece. Nivelul apei a scăzut şi cu 13 metri, iar ce e mai rău abia acum ar putea urma