Din Câmpia de Vest şi până în Moldova, zeci de localităţi au fost inundate (Video)
Zeci de localităţi, din Câmpia de Vest şi până în Moldova, au fost afectate de ruperile de nori produse noaptea trecută! Ploile abundente au produs viituri, care au invadat curţile şi casele oamenilor. În Timiş a fost cod roşu, iar în Iaşi torentul a fost atât de puternic încât a luat un tractor.
Zeci de localităţi, din Câmpia de Vest şi până în Moldova, au fost afectate de ruperile de nori produse noaptea trecută! Ploile abundente au produs viituri, care au invadat curţile şi casele oamenilor. În Timiş a fost cod roşu, iar în Iaşi torentul a fost atât de puternic încât a luat cu totul un tractor. Din păcate, fenomenele extreme vor continua şi în zilele care urmează.
Aflat sub cod portocaliu de ploi, judeţul Bihor a simţit din plin furia naturii. Au fost suficiente câteva ruperi de nori pentru ca apele scurse să inunde zeci de gospodării.
85 de pompieri au intervenit la inundaţiile din 30 de localităţi din Bihor
Un localnic spune că "a fost azi-noapte vijelia aia mare care a venit dintr-o dată şi ne-a lovit în mai multe ture. Am ieşit afară şi am văzut apa mare până acolo la dig".
- O poliţistă a luat mită bani, fructe şi un parfum pentru a scăpa un străin de acuzaţiile de viol. Bărbatul...
- Accident grav între o ambulanţă şi două maşini, în Oradea. Autospeciala s-a răsturnat: şoferul, o asistentă...
- Un nou aquapark de 36 milioane de euro va fi construit în România. Va avea 10 hectare şi o capacitate de 1.500 de...
- Tânăr din Brăila, pornografie infantilă cu copii. Cea mai mică victimă are doar 3 luni. Detaliile care au...
- După dubla crimă din Bihor, asasinul a mai comis o infracţiune pentru care a fost prins. Cine este principalul...
Oamenii abia au avut timp să-şi salveze animalele. Apa a intrat şi în beciuri, anexe şi case.
Localnicii mai în vârstă spun că nu au mai trăit asemenea inundaţii de la cele din anii '70.
85 de pompieri au intervenit azi-noapte în 30 de localităţi din Bihor. 25 de oameni au fost evacuaţi şi au stat peste noapte la rude.
Şi Moldova a fost acoperită de ape din nou. Viitura a intrat în case, dar a surprins şi animalele la păşunat.
Puhoiul a doborât un tractor cu tot cu şofer. Pompierii l-au salvat în ultima clipă.
În judeţul învecinat, o stână a rămas izolată. Un baraj care mai avea puţin şi ceda sub presiunea apei va fi golit controlat astăzi şi va inunda zone sigure din localitatea Plugari.
În Vaslui, o porţiune din Drumul Naţional 2D a fost ruptă sub forţa apelor, în timp ce într-o altă zonă, o ambulanţă a rămas împotmolită în şoseaua acoperită de aluviuni.
Hidrologii anunţă că inundaţiile ne vor da în continuare mari bătăi de cap
Probleme mari au fost şi în Vest. În Timiş a fost Cod Roşu de inundaţii, iar localnicii au fost avertizaţi prin sistemul RO Alert să se ferească.
Într-o parte a localităţii Bodo se poate ajunge doar cu barca, pentru că toate uliţele, casele şi curţile oamenilor au fost inundate. Locuitorii de aici au fost evacuaţi de pompieri şi duşi la rudele care locuiesc în zone mai înalte.
Tot cu o barcă a fost salvat şi un bătrân, care nu mai putea rămâne în casă.
Puhoaiele au produs panică şi printre localnicii unei comune din Prahova. Oamenii au privit din curte cum viitura trece cu repeziciune la câţiva paşi de casele lor.
În Gorj, două râuri au ieșit din matcă şi s-au revărsat peste zeci de locuinţe. Afectată a fost şi Mânăstirea Tismana.
Din fericire, nicăieri nu s-au înregistrat victime. Hidrologii, însă, nu au veşti bune. Ploile nu se opresc, iar în urma lor, vin inundaţiile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰