Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Locurile de joacă pentru copii, mutate din realitate în spaţiul virtual

Numărul tot mai mic de locuri de joacă a devenit o problemă atât pentru copii, cât mai ales pentru părinţii acestora care obişnuiau să se joace fără emoţii în aer liber.

de Redactia Observator

la 20.03.2019 , 14:50

Numărul tot mai mic de locuri de joacă a devenit o problemă atât pentru copii, cât mai ales pentru părinţii acestora care obişnuiau să se joace fără emoţii în aer liber.

Vremurile s-au schimbat, iar acum, pentru micuţi, la modă sunt experienţele virtuale. Iar jurnaliştii de la Observator au realizat un tur al locurilor de joacă din Bucureşti, pentru a oferi ponturi şi idei.

Într-un astfel de loc de joacă, micuţii sunt invitaţi să intre cu toţii în aceeaşi cameră virtuală şi să participe la aceeaşi misiune.

Vezi și

Realitatea virtuală este acum realitatea copiilor, cu toată împotrivirea părinţilor. Şi, dacă pare că cei mici s-ar juca de unii singuri cu acei ochelari pe faţă şi manetele în mâini, nu este deloc aşa. E un joc de echipă.

Mircea Matei, unul dintre managerii unui astfel de loc de joacă, susţine că experienţa trăită de copii este una extraordinară pentru că aceştia pot experimenta momente deosebite precum saltul cu paraşuta sau condusul de maşini de Formula 1, momente care în viaţa reală sunt greu de atins.

Ora de joacă, de la 55 de lei

Locurile de joacă virtuale au preţuri pe măsură. O oră costă 55 de lei pentru copii şi 65 de lei pentru adulţi, iar pentru o petrecere cu 10 copii şi care să dureze trei ore preţul poate să ajungă şi la 1.000 de lei.

Pe lângă aceste locuri de joacă, Escape-room-ul a câştigat şi el teren şi clienţi în ultimii ani. Copiii se închid într-o cameră plină de indicii şi au o poveste misterioasă de rezolvat. Trebuie să lucreze în echipă şi să descopere cheia care îi va scoate de acolo în timp record.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Există escape-room-uri în centrul Capitalei, dar şi în mall-uri, unde părinții îşi pot lăsa copiii cât timp ei sunt la cumpărături. 

Aici însă nu mai vorbim de mistere şi de poveşti ci de mii de metri pătraţi din centrele comerciale care sunt rezervate pentru trenuleţe, corturi gonflabile, mingi, castele, pereţi de escaladă sau chiar camere cu laser.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Locurile de joacă pentru copii, mutate din realitate în spaţiul virtual