Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lucruri de care trebuie sa ții cont atunci cand alegi parchetul pentru casa ta

Casa este sanctuarul tău de liniște și locul în care te reculegi după zilele grele de muncă. Este mediul în care te simți cel mai în siguranță și de care ești foarte mândru, pentru că reprezintă o materializare a ideilor tale creative de amenajare. 

de Redactia Observator

la 03.12.2019 , 11:19

Lucruri de care trebuie sa ții cont atunci cand alegi parchetul pentru casa ta Lucruri de care trebuie sa ții cont atunci cand alegi parchetul pentru casa ta - Shutterstock

Casa este sanctuarul tău de liniște și locul în care te reculegi după zilele grele de muncă. Este mediul în care te simți cel mai în siguranță și de care ești foarte mândru, pentru că reprezintă o materializare a ideilor tale creative de amenajare. 

De aceea, de fiecare dată când adaugi un element nou în casa ta, îți dorești ca acesta să fie perfect și să te facă fericit de alegerea făcută mult timp de acum încolo. Și chiar dacă în acest caz fericirea costă bani, calitatea este de multe ori una dintre prioritățile tale, iar costurile cad de regulă pe planul secund. 

Acest lucru se aplică și la alegerea parchetului, o piesă relativ simplă în ceea ce privește funcționalitatea casei, dar extrem de importantă, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Nu știm care sunt preferințele tale, însă știm că pentru a alege parchetul perfect, trebuie să iei în calcul patru aspecte extrem de importante.

Articolul continuă după reclamă
  1. Durabilitatea 

Atunci când pleci în căutarea parchetului pentru casa ta, probabil că te vei orienta spre modelele cele mai aspectuoase. Chiar dacă este perfect normal să te orientezi către design, principala ta prioritate ar trebui să fie calitatea parchetului și durabilitatea acestuia în timp. 

În general, când vine vorba de o locuință obișnuită cu trei-cinci membri ai familiei, nu ar trebui să te uiți la modelele destinate traficului intens, deoarece acestea se vor dovedi o risipă de bani. În schimb, cea mai bună opțiune pentru tine este parchetul laminat. Acesta impresionează atât prin aspect, cât și prin durabilitate, fiind suficient de rezistent pentru a suporta traficul dintr-o locuință obișnuită. Totuși, pentru a obține cele mai bune rezultate, este necesar să alegi și accesorii parchet laminat, în același ton cromatic cu parchetul ales. 

  1. Culoarea 

Pe lângă altele, parchetul are rolul de a scoate în evidență mobilierul din cameră și alte decorațiuni interioare. De aceea, culoarea parchetului trebuie să fie aleasă în așa fel încât să completeze toate aceste aspecte și să respecte aceeași notă cromatică a pereților.  

În general, nuanța dușumelei nu trebuie să fie în contrast cu cea a pereților, însă nu este indicat nici să alegi o notă cromatică identică cu a elementelor din interiorul camerei. Pentru un aspect plăcut al încăperii, este indicat să montezi un parchet cu o diferență de două tonuri față de pereți sau mobilier. În cazul în care iei în calcul să schimbi mobila sau să revopsești pereții în perioada apropiată, trebuie să ții cont de acest aspect și să alegi o culoare potrivită pentru noile modificări. 

  1. Prețul 

Pentru a te asigura că alegi un parchet care să corespundă tuturor cerințelor tale, dar care să aibă în același timp un preț rezonabil, trebuie să fii foarte perseverent în căutarea modelului potrivit. Nu te grăbi să alegi produsul cel mai scump, în considerentul că acesta va fi și de cea mai bună calitate, ci orientează-te spre modelele care oferă o garanție cât mai mare și care au o rezistență dovedită în timp. 

De asemenea, trebuie să iei în calcul că montarea parchetului va presupune costuri suplimentare cu accesoriile și cu manopera, care diferă în funcție de tipul modelului ales. De aceea, este important să incluzi și aceste cheltuieli în buget, atunci când pleci în căutarea parchetului

  1. Capacitatea de izolare

În cazul în care îți dorești ca viitorul tău parchet să ofere și o izolare fonică și termică foarte bună, va trebui să te asiguri că modelul ales va avea și această calitate. Pentru a beneficia de acest aspect, trebuie să te orientezi spre modelele cu o grosime de peste 15 milimetri. 

În ceea ce privește tipul parchetului, este recomandabil să alegi un model triplustratificat, deoarece are o capacitate mai ridicată de izolare fonică și termică. Totuși, în cazul în care nu dorești să investești o sumă foarte mare în acest element de interior, te poți orienta spre un parchet laminat cu o grosime mai mare, însă va trebui să montezi și o folie sau un substrat de polistiren. 

Atunci când alegi parchetul,asigură-te că iei în calcul toate aspectele privind calitatea și găsește un model care să corespundă preferințelor tale estetice. Găsește modelul cu cel mai bun raport calitate-preț și asigură-te că incluzi și costurile de montaj atunci când îți planifici bugetul. 

Sursa Foto: Shutterstuck 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri sociale » Lucruri de care trebuie sa ții cont atunci cand alegi parchetul pentru casa ta