Magazinele de stat Unirea, un eșec din start. S-au deschis doar două din 80
Soarta magazinelor de stat cu produse româneşti atârnă de un fir de aţă. Doar două s-au deschis de anul trecut şi până acum. Restul, până la 80, ar putea rămâne doar planuri pe hârtie. Actualul ministru al Agriculturii spune că reţeaua de magazine este un paravan pentru "probleme cu iz penal". Două anchete verifică acum acuzaţiile ministrului.

În magazinele de stat Unirea, raftruile sunt pline cu produse tradiţionale româneşti. Carne, lactate sau peşte, toate vin direct de la micii producători autohtoni.
Aproximativ 80 de astfel de magazine ar fi trebuit deschise în toată ţara. În plan, erau şi o reţea de centre de colectare şi depozite pentru produsele livrate de fermieri. Pe hârtie, sună bine. În practică, însă.
Rețeaua de magazine Unirea, un proiect de peste 90 de milioane de lei, a rămas cu doar două magazine: unul aici, în București şi altul în Sibiu. Nu se ştie însă dacă pe viitor vom mai vorbim despre astfel de magazine întrucât planurile de dezvoltare sunt blocate.
Oficialii dau vina unul pe celălalt
După acuzaţiile lansate de ministrul interimar al Agriculturii a fost și un control. Adrian Oros spune că doar anumiţi producători au acces la magazinele statului, selectaţi pe criterii politice.
Directorul adjunct de investiţii al Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea, Adrian Izvoranu neagă acuzaţiile ministrului.
Petre Daea: "O mitralieră în mâna nebunilor!"
Şi fostul ministrul al agriculturii Petre Daea, în mandatul căruia a fost demarat proiectul magazinelor de stat, susţine că acuzaţiile sunt nefondate.
Primul magazinul alimentar de stat a fost deschis în Capitală în toamna anului trecut. Investiţia s-a ridicat la 60 de mii de euro. Pentru al doilea, cel din Sibiu, s-au cheltuit în jur de 15 mii de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰