Doctorița din Oradea care a refuzat transferul unei fetițe la un spital mai bun, pe motiv că "oricum va muri", a fost concediată
Medicul pediatru Marilena Crişan a fost concediată de Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, drept sancțiune pentru comportamentul nepotrivit și lipsa de respect față de pacienți, dar și pentru alte nereguli grave descoperite în urma unei anchete interne.
Medicul pediatru Marilena Crişan a fost concediată de Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, drept sancțiune pentru comportamentul nepotrivit și lipsa de respect față de pacienți, dar și pentru alte nereguli grave descoperite în urma unei anchete interne.
Potrivit unui comunicat al Spitalul Municipal din Oradea, medicul Marilena Crişan ar fi avut un comportament neprofesionist, lipsit de respect şi bun-simţ cu aparţinătorii unor bebeluşi, fiind reclamat şi pentru că ar fi împiedicat transferul unei paciente minore la un spital superior.
În urma unor sesizări venite din partea unor aparţinători ai pacienţilor şi a altor cadre medicale, în perioada 12 iunie - 15 octombrie, comisia de cercetare disciplinară constituită în cadrul unităţii medicale a verificat activitatea Marilenei Umbriţa Crişan, medic primar specialitate pediatrie în cadrul Secţiei Pediatrie 3.
Astfel, au fost verificate reclamaţii vizând comportamentul neprofesionist, lipsit de respect şi de bun simţ în relaţia cu aparţinătorii unor pacienţi de patru luni şi nouă luni, cărora nu le-au fost prezentate informaţiile solicitate cu privire la starea de sănătate, procedurile aplicate şi riscurile potenţiale, iar pentru aceste aspecte a fost sancţionată cu avertisment scris.
"Totodată, la sesizarea unor cadre medicale, salariata a fost cercetată pentru faptul că a făcut modificări neconforme în fişele de observaţie întocmite de cadrele medicale, a tăiat peste parafa unui medic şi a realizat în mod nepermis şi nelegal copii după documente medicale. Pentru aceste aspecte, în urma cercetării, a fost adoptată Decizia 998 din 15.10.2018, prin care a fost aplicată salariatei sancţiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%", se arată în comunicat.
Marilena Umbriţa Crişan este acuzată, de asemenea, că a împiedicat transferul unei paciente minore într-o unitate medicală cu o dotare şi competenţe superioare Spitalului Clinic Municipal "Gavril Curteanu" Oradea.
Astfel, Comisia de disciplină a stabilit că pacienta respectivă a fost internată în perioada 2016-2018 în Compartimentul TBC Copii din cadrul spitalului, cu diagnosticul de tuberculoză osoasă cu diseminări cutanate. Medicii curanţi au solicitat transferul pacientei către diverse centre regionale unde exista posibilitatea de diagnosticare şi examinare superioare, obţinând acordul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca de a prelua pacienta.
Totuși, medicul Marilena Crișan a ignorat fără drept şi cu bună ştiinţă interesul superior al pacientei, negându-i posibilitatea de a beneficia de tratament medical adecvat, şi a împiedicat acest transfer, efectuând demersuri, directe sau indirecte în acest scop, inducând în eroare medicii şi inclusiv aparţinătorii pacientei, în ideea că «acest transfer nu este necesar şi că pacienta oricum va muri»".
Aceeaşi anchetă disciplinară a arătat faptul că medicul respectiv a multiplicat foile de observaţie ale pacientei şi a prezentat cazul acesteia în cadrul Conferinţei Naţionale de Tuberculoză de la Sinaia, fără ştiinţa medicilor curanţi ai pacientei şi fără să fi avut acordul Compartimentului TB Copii.
"Prin procurarea şi utilizarea acestor date medicale, salariata a dovedit că interesul pentru prestigiul său profesional este mai presus decât interesul pentru pacient şi pentru orânduirea internă a unităţii medicale. Ca urmare, având în vedere faptul că salariata a intervenit fără drept în actul medical, împiedicând transferul unui pacient, că a prezentat public un caz medical, fără a avea acest drept, văzând că salariata a mai fost sancţionată disciplinar, managerul Spitalului Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea a decis încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariata, cu titlu de sancţiune disciplinară", se arată în comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰