MARŞUL COPIILOR şi LANŢUL UMAN în jurul Parlamentului. Protestele continuă în Capitală, unde sunt aşteptaţi să vină mii de oameni din întreaga ţară
Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă care aduce modificări codurilor penale continuă şi în weekend. În Capitală, sunt aşteptaţi oameni din toată ţara. Astăzi este programat "Marşul copiilor”, când părinţi cu copii sunt aşteptaţi în faţa Guvernului. Din Piaţa Victoriei, se va pleca în marş până în Piaţa Constituţiei, unde manifestanţii vor să formeze un lanţ uman în jurul Parlamentului.
![](https://img.observatornews.ro/0/2017/2/4/198133/1486185707e95ed4cd.webp?w=430&f=2&v=2)
Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă care aduce modificări codurilor penale continuă şi în weekend. În Capitală, sunt aşteptaţi oameni din toată ţara. Astăzi este programat "Marşul copiilor”, când părinţi cu copii sunt aşteptaţi în faţa Guvernului. Din Piaţa Victoriei, se va pleca în marş până în Piaţa Constituţiei, unde manifestanţii vor să formeze un lanţ uman în jurul Parlamentului.
Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 11.00, părinţii sunt aşteptaţi cu copiii în Piaţa Victoriei, pentru un "marş al copiilor”, cu pancarte, baloane, steaguri şi bomboane. "Sâmbătă dimineaţă ne trezim cu cei mici şi facem educaţie pentru democraţie", este apelul la manifestaţie.
"Ei au venit cu huliganii, noi venim cu copiii. Sâmbătă, aşa cum ne-aţi propus, hai să luăm copiii de mână, în braţe, în cărucioare, pe umeri şi să facem cel mai paşnic şi colorat protest!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
De la ora 13.00, oamenii sunt chemaţi la protest în Piaţa Victoriei, de unde la ora 16.00 ar urma să pornească în marş spre Parlament, pentru a face un lanţ uman în jurul clădirii.
- Ce spune Gabriela Firea despre protestatarii din faţa Guvernului. MESAJUL transmis de primarul Capitalei
- "24 decembrie 1989. Ai murit degeaba TATA"! Unul dintre cele mai emoţionante mesaje apărute în Piaţa Victoriei...
- WEEKENDUL PROTESTELOR! Peste 100.000 de oameni au protestat aseară în Piaţa Victoriei. Peste 200.000 au fost în...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Atât sâmbătă, cât şi duminică în Capitală sunt aşteptaţi să protesteze mii de oameni din toată ţara.
Duminică, la "cel mai mare protest împotriva ordonanţelor de urgenţă”, aşa cum este numit pe pagina evenimentului, în faţa Guvernului sunt aşteptaţi manifestanţi din toată ţara, fiind programat ca la ora 20.00 atât în ţară, cât şi în diaspora, în pieţe să fie intonat imnul de stat, iar o oră mai târziu "fiecare participant la manifestaţiile din toate oraşele ţării şi din diaspora va ridica spre cer propria lumină aprinsă”. Până sâmbătă dimineaţă, aproape 40.000 de oameni îşi anunţaseră prezenţa la eveniment.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰