Mărţişor de CARTEA RECORDURILOR. Românii muncesc la CEL MAI LUNG şnur de mărţişor din lume. Va avea 30 de kilometri!
Anul trecut, mândria bulgarilor, un mărţişor de aproape 17 kilometri, cel mai lung din lume, a fost adus în România. Şnurul a fost purtat pe străzile Buzăului, până la Muzeul Judeţean, într-un alai care a avut nevoie de antemergător din partea poliţiştilor de la Rutieră.

Anul acesta, Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara se ambiţionează să-i depăşească pe bulgari pentru că se munceşte la cel mai lung şnur de mărţişor din lume, ce va măsura 30 de kilometri.
Potrivit presei locale, a fost deschis şi un atelier de creaţie Mărţişor peste Banat, pentru două zile, la care au luat parte copii de la mai multe şcoli din Timişoara, unde s-a dat startul confecţionării şnurului de Cartea Recordurilor.
Iniţiativa aparţine meşterilor populari Rodica Vlădoianu, Adriana Bejan şi Rodica Belea de la Cercul ‘Mâini îndemanatice’, sub coordonarea etnologului Maria Mandroane. Acesta se va realiza în cadrul mai multor ateliere care se vor desfăşura până în luna aprilie.
Dorinţa fierbinte a celor care au pus la cale operaţiunea este aceea ca Mărţişorul Românesc să intre în patrimoniul UNESCO.
Oricine doreşte să participe la confecţionarea şnurului este binevenit la Muzeul Satului.
În 1 Martie, atelierul începe la ora 10:00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰