Antena Meniu Search
x

Masca de protecție, o corvoadă pentru călătorii din trenuri

Zeci de călători au fost surprinşi, seara trecută, fără masca de protecţie într-un tren care venea de la Braşov spre Bucureşti. În dreptul staţiunilor montane, mai exact în Sinaia, vagoanele s-au aglomerat. Unii dintre ei au urcat în grupuri, alţii singuri. Cert este că, pe durata întregii călătorii, oamenii nu au purtat masca de protecţie. Abia când au coborât pe peronul Gării de Nord din Capitală, şi-au luat toate măsurile de protecţie, de teama amenzilor.

de Redactia Observator

la 24.05.2020, 12:30

Vezi și
  • Mai mulți pasageri, surprinși fără mască de protecție
  • Măsurile de protecție, respectate în preajma polițiștilor

Sunt imagini filmate de un călător în trenul Regio care venea de la Braşov spre Bucureşti. Pe filmare se observă cum zeci de oameni stau unii lângă alţii, discută între ei, fără să păstreze distanţarea socială. Unii dintre ei nici măcar nu au masca de protecţie, iar alţii o poartă sub bărbie. Şi nu în dreptul gurii şi nasului, aşa cum este obligatoriu.

Dacă în filmare am văzut oameni care nu purtau masca de protecţie, în momentul în care au coborât pe peron aceştia şi-au luat toate măsurile de siguranţă. Ba mai mult, poliţiştii i-au verificat chiar la coborârea din tren.

Însă, oamenii nici la coborârea din tren nu au stat departe unii de alţii. Călătorii spun că masca de protecţie este destul de dificil de purtat pentru orele întregi pe care le petrec în tren.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Unii dintre călători, indiferent de zona din care vin s-au obişnuit deja cu ideea că măştile nu sunt deloc opţionale.

Trebuie să stiţi, însă, că şi amenzile ne pot tăia respiraţia. Dacă suntem prinşi fără mască putem plăti chiar şi la 2.500 de lei. Masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Masca de protecție, o corvoadă pentru călătorii din trenuri