Nu doar vaccinurile lipsesc din România, ci şi adrenalina care poate salva viaţa copiilor alergici, când sunt vaccinaţi
Medicamentele vitale, care pot salva viaţa copiilor, în cazul unui vaccin contraindicat, nu se găsesc pe piaţa din România. Medicii de familie sunt nevoiţi să cumpere din străinătate fiole de adrenalină la cerinţe europene, iar costurile nu sunt asigurate de stat.
Medicamentele vitale, care pot salva viaţa copiilor, în cazul unui vaccin contraindicat, nu se găsesc pe piaţa din România. Medicii de familie sunt nevoiţi să cumpere din străinătate fiole de adrenalină la cerinţe europene, iar costurile nu sunt asigurate de stat.
Reporterii Observator au încercat, cu o cameră ascunsă, să facă programare pentru vaccinarea unui copil uşor alergic la anumite alimente. La întrebarea legată de dotări, răspunsul a fost evitat.
Fiola care poate salva viaţa unui bebeluş, dacă acesta are efecte adverse imediate, în urma unui vaccin, se găseşte în puţine cabinete din ţară.
Soluţia de avarie este adrenalina clasică, substanţa care trebuie preparată, iar abia apoi injectată. Si astfel pierde timp preţios.
- Mascaţii au intrat în forţă în sediile CFR Marfă! Prejudiciu de 6 milioane de euro, din vagoane vândute la...
- Haos în structura anului şcolar! Elevii de gimnaziu și liceu au 39 de zile lucrătoare libere, în afară de vacanţe
- Invazie de căpușe în toată țara! În Capitală, 50 de oameni sunt muşcaţi zilnic
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Medicii de familie spun că Ministerul Sănătăţii le impune reguli costisitoare, fără să le asigure şi finanţarea necesară. Mai mult decât atât, anumite componente din trusa de urgenţă obligatorie în fiecare cabinet, nici măcar nu se găsesc pe piaţa din România. Prin urmare, mulţi dintre medici aleg să încalce regulile. Adrenalina intramuscular adusă în ţară, din altă parte, costă 100-150 de euro. Şi n-o avem în ţară, expiră din şase în şase luni.
În lipsa dotărilor din trusa de urgenţă, mulţi dintre medicii de familie refuză vaccinarea. Sau îi trimit pe părinţi direct la spital, pentru a scăpa de eventuale acuze.
Este şi unul dintre motivele pentru care refuzul vaccinării atinge cote alarmante în România. Un alt motiv este lipsa anumitor seruri din programele naţionale.
În prezent, vaccinul anti-hepatită lipseşte în totalitate din ţara noastră, iar cel rujeolic a fost epuizat în aproape jumătate de ţară în ultimele patru luni. Primele 10 mii de doze comandate de Ministerul Sănătăţii se repartizează de la începutul săptămânii viitoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰