Video Medicii nu i-au dat nicio şansă la viaţă, dar, la 9 ani, Ştefan demonstrează că există miracole. Are însă nevoie de ajutor pentru a-şi îndeplini visul: să joace fotbal
La 9 ani și jumătate, Ștefan adoră fotbalul, alergatul, mersul pe bicicletă, pictura, tobele și limba engleză. Le face pe toate în ritmul lui, dar cu o pasiune fără margini. Bolnav de tetrapareză spastică, băiatul luptă de la șase luni să-i contrazică pe medicii care nu i-au dat nicio șansă de a merge. Își poate folosi mâinile în proporție de 95 la sută, iar la șolduri și picioare a suferit deja cinci operații şi-i mai trebuie una. Are nevoie şi de orteze personalizate. Pentru operație și pentru dispozitivele medicale îl putem ajuta împreună donând 2 euro la numărul de SMS fără recurenţă 8848.
Când a venit pe lume, la 29 de săptămâni, Ștefan a primit nota șase.
Ioana Potcoavă, mama lui Ştefan: Am născut cu un medic rezident, natural. Ștefan a urmat să stea în incubator.
Trei săptămâni a stat copilul în Terapie Intensivă și alte două la Prematuri. În prima jumătate de an de viață Ștefan nu avea nicio reacție: suferise de hipoxie și hemoragie intracraniană de grad doi. De la șase luni, băiatul face, zilnic, patru ședințe de recupare, una dintre ele acasă, cu mama.
Ioana Potcoavă, mama lui Ştefan: Când am fost cu el la medicul de recuperare, medicul mi-a zis că niciodată nu o să fie un copil normal și că niciodată nu o să meargă.
Primii cinci ani, progresele lui Ștefan au fost lente dar încurajatoare. La recomandarea medicului de recuperare, părinții și-au dus copilul în Germania și decizia le-a fost răsplătită. Acolo a fost operat Ștefan de mai multe ori și I s-au făcut orteze.
Ioana Potcoavă, mama lui Ştefan: Ștefan, la 5 ani, doar se ridică în picioare și făcea 2 pași după care cădea în cap.
Ultima operatie și ortezele gleznă-genunchi îl fac pe Ștefan să spere că, într-o zi, își va îndeplini cel mai mare vis.
Ştefan, 9 ani: Eu îmi doresc să merg mai bine că să pot să..., să mă joc și fotbal. Vreau să devin fotbalist la Real Madrid și îmi place mult de Benzema
Ioana Potcoavă, mama lui Ştefan: Ștefan acum are tetrapareză spastică. El acum are nevoie de o nouă intervenție că să îi scoată șurubul din piciorul drept. Cel mai mult pentru Ștefan îmi doresc să fie independent, să se descurce singur
Reporter: Am înțeles că ai alergat și la maraton, cum a fost?
Ştefan, 9 ani: A fost destul de emoționant dar am căzut o dată fiindcă m-am împiedicat și am continuat traseul. Noi ne antrenăm în general cam pt 400 de metri dar am aflat târziu că se va schimbă curs, de 500 de metri, dar mi s-a părut ușor.
Ioana Potcoavă, mama lui Ştefan: Îmi doresc că fiecare dintre voi să ne poată ajută cu cât poate pentru că sunt vremuri grele pentru toți.
Pe Ștefan îl puteți ajuta donand doi Euro prin SMS la numarul 8848 dar și prin plată cu cardul ori prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini și ei donând prin PayPal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰