Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Micii româneşti, doar pe teritoriul României!

Comisia Europeană a decis joi să nu supună votului proiectul care prevede includerea aditivilor necesari în pasta de mici, astfel că micii româneşti vor putea fi produşi şi comercializaţi doar pe teritoriul României.

de Redactia Observator

la 21.02.2014 , 10:57

"Eforturile necesare includerii celor două ingrediente, respectiv bicarbonatul de sodiu şi carminu, în reţeta micilor trebuie să continue atât la nivel naţional, cât şi european. Momentan nu s-au îndeplinit condiţiile suficiente pentru obţinerea unui vot favorabil, au lipsit câteva voturi. Asta înseamnă că va trebui să continuăm discuţiile cu Bruxelles-ul şi cu colegii din industriile europene. Trebuie să ne asigurăm că producerea şi comercializarea micilor cu bicarbonat şi carmin se va face numai pe teritoriul româniei, nu şi în spaţiul intracomunitar", a declarat Alex Jurconi, purtător de cuvânt al Asociaţiei Române a Cărnii. 

Asta înseamnă că nici un procesator român din industria cărnii nu va putea exporta mici în ţările UE. 

Dezbaterile vor putea fi reluate abia în iulie, după alegerile europarlamentare. Conform statisticilor, în România se produc şi se consumă anuaproximativ 22.000 de tone de mici!

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Micii româneşti, doar pe teritoriul României!