Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mii de clădiri din Capitală amenință cu prăbușirea

Capitala trece prin schimbarea la faţă! În teorie, pentru că practica dă cu virgulă. Municipalitatea a terminat de făcut inventarul dărăpănăturilor şi a decis că 2.200 de clădiri din centru ar trebui reparate de proprietari

de Redactia Observator

la 12.07.2015 , 22:38

Capitala trece prin schimbarea la faţă! În teorie, pentru că practica dă cu virgulă. Municipalitatea a terminat de făcut inventarul dărăpănăturilor şi a decis că 2.200 de clădiri din centru ar trebui reparate de proprietari.

Brătianu, Elisabeta, Kogălniceanu, Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Ştirbei Vodă sau Centrul Vechi sunt zonele pe care le-a inventariat municipalitatea. Iar acum, va notifica proprietarii care fie le-au abandonat, fie pur şi simplu nu le-au întreţinut.

Dacă proprietarii clădirilor de pe care cade tencuiala pot fi obligaţi să-şi repare faţadele pe banii lor, nu la fel se întâmplă cu cei care locuiesc în imobile cu bulină. Blocurile încadrate în clasa I de risc seismic sau în categoria pericol public trebuie consolidate pe banii statului.

Vezi și

În Capitală, există 187 de clădiri pericol public şi alte 183 incluse în clasa întâi de risc seismic. În clasele doi, trei şi patru de risc seismic sunt alte 400 de imobile, iar doar 43 au fost consolidate în ultimii zece ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mii de clădiri din Capitală amenință cu prăbușirea